„Celulele anxietăţii”, identificate într-o zonă cerebrală în care sunt generate stările de nelinişte (studiu)

Data publicarii: 03-02-2018

Neurologii americani au identificat în creierele şoarecilor de laborator ''celulele anxietăţii'', ce alcătuiesc zona cerebrală în care iau naştere stările de nelinişte, o descoperire ce ar putea contribui la realizarea în viitor a unor tratamente pentru persoanele care suferă de astfel de tulburări, informează vineri Xinhua.

Studiul, publicat săptămâna aceasta în jurnalul Neuron, a fost realizat de un grup de oameni de ştiinţă americani de la Centrul medical Irving al Universităţii Columbia (CUIMC) şi Universitatea San Francisco din California (UCSF).

Prin această cercetare oamenii de ştiinţă au dorit să identifice ''zona din creier în care este codificată informaţia emoţională implicată în senzaţia de anxietate'', după cum a explicat într-un comunicat de presă Mazen Kheirbek, coautor al studiului şi profesor asistent la UCSF.

Celulele au fost descoperite într-o structură numită hipocamp, o componentă importantă a creierului uman şi din cel al unor vertebrate precum şoarecii, ce deţine un rol important în definirea stării de dispoziţie şi formarea memoriei.

Aceste celule sunt prezente, probabil, şi la oameni, după cum a declarat Rene Hen, cadru didactic în cadrul CUIMC. ''Le numim 'celule ale anxietăţii' deoarece se activează în momentul în care animalele se află în locuri care le declanşează teamă'', a explicat Rene Hen în cadrul unui comunicat de presă publicat pe site-ul CUIMC.

În urma activării acestor celule sunt trimise mesaje către alte zone ale creierului, ce declanşează comportamente anxioase precum evitarea zonelor periculoase sau refugierea în locuri sigure, se menţionează în studiu.

Cercetătorii au utilizat o tehnică numită optogenetică pentru a controla nivelul de activitate în cadrul celulelor, astfel încât să poată fi monitorizat comportamentul şoarecilor. Ei au descoperit că stimularea celulelor îi determina pe şoareci să devină mai anxioşi.

''Este interesant, deoarece această cale directă şi rapidă prezentă în creier determină reacţia animalelor faţă de locurile provocatoare de anxietate fără a fi nevoie (ca informaţia) să treacă prin regiunile de ordin superior ale creierului'', a precizat Mazen Kheirbek.

Descoperirea oferă o nouă perspectivă cercetărilor din domeniul tulburărilor de anxietate la oameni şi are potenţialul de a conduce către realizarea de noi tratamente pentru reducerea anxietăţii, se subliniază într-un comunicat al UCSF.
Sursa: Agerpres, 03-02-2018, Vizualizari 26
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK