„Pielea electronică” pentru monitorizarea sănătății
Cercetătorii japonezi au creat un dispozitiv care monitorizează într-un mod neinvaziv sănătatea și semnele vitale ale pacienților. El se prezintă sub forma unei pelicule care se aplică pe piele, fiind foarte subțire (mai puțin de 2 micrometri grosime) și flexibilă. Pielea electronică este fabricată din materiale organice și anorganice, incluzând oxinitrit de silicon și parilen. Deoarece este în contact direct cu pielea, ea se mișcă odată cu corpul pacientului, fiind rezistentă atât în aer, cât și în apă.
Pielea electronică mai are în componență și electrozi transparenți, care se aplică pe piele direct și pot măsura pulsul și nivelul de oxigen din sânge.
Până în prezent, dispozitivele de acest gen erau de o grosime mai mare, mai rigide și nu rezistau la expunerea la aer. Învelișul protector creat de cercetători prelungește durata de viață a aparatului cu ore, chiar zile.
Pielea electronică poate fi utilizată pentru a măsura nivelul de oxigen și frecvența cardiacă a sportivilor. De asemenea, i s-a demonstrat utilitatea și în cazul altor aplicații.
Noua tehnologie permite dispozitivului să se atașeze la corpul omenesc, devenind o parte componentă. Mai mult, ecranul se poate aprinde, afișând numere, imagini și chiar emoții, nivelul de stres și anxietate. Pielea electronică ar putea duce la alt nivel felul nostru de a comunica și interacționa cu persoanele din jur.
Sursa: Medical Xpress
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Melasma faciala
- Mancarime a pielii insuportabila
- Pete rosii pe piele
- Alergie sau ce altceva?
- Pete pe fata, gat si spate de la emotii
- Psoriazis cam de 5 ani
- Am niste bubite pe piele si ma mananca rau de tot.
- Ce se intampla cu piela mea?
- Batatura, piele moarta, rana deschisa
- Amorteli ale pielii