"Turismul cu celule stem" necesită reglementări mai stricte, avertizează un grup de experţi din medicină

Data publicarii: 07-07-2017

"Turismul cu celule stem", un termen asociat pacienţilor care călătoresc în ţări dezvoltate pentru a se trata cu ajutorul unor terapii nevalidate ştiinţific şi potenţial riscante, ar trebui să fie supus unor reglementări mai stricte, au avertizat, miercuri, mai mulţi experţi din domeniul sănătăţii, informează Reuters.

În contextul în care sute de centre medicale din lumea întreagă susţin că sunt capabile să repare ţesuturi afectate de maladii precum scleroza în plăci şi Parkinson, limitarea publicităţii fără scrupule care este făcută unor astfel de proceduri medicale are un rol crucial.

Terapiile sunt promovate şi lăudate direct în faţa pacienţilor, cărora li se promite vindecarea, însă, adeseori, bolnavilor le sunt prezentate prea puţine dovezi - sau chiar deloc - care să demonstreze că acele tratamente îi vor ajuta sau că nu le vor fi dăunătoare, au explicat un număr de 15 experţi într-un articol publicat miercuri în revista Science Translational Medicine.

Anumite tipuri de transplanturi cu celule stem - în principal care folosesc sânge şi celule stem epiteliale - au fost aprobate de organismele de reglementare, după ce o serie de teste clinice complete au ajuns la concluzia că aceste proceduri pot să trateze anumite tipuri de cancer şi pot să stimuleze obţinerea în laborator a unor eşantioane de piele pentru pacienţii cu arsuri.

Însă multe dintre celelalte terapii potenţiale se află doar în stadii timpurii de dezvoltare şi nu au fost aprobate de organismele internaţionale de reglementare.

"Terapiile cu celule stem reprezintă o mare promisiune, dar avem nevoie de teste clinice riguroase şi de procese de reglementare care să determine dacă un tratament propus este sigur, eficient şi mai bun decât tratamentele existente", a declarat unul dintre cei 15 experţi, Sarah Chan, profesor la Universitatea Edinburgh din Marea Britanie.

Experţii au cerut demararea unei acţiuni globale în acest sens, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care să introducă o serie de controale asupra publicităţii medicale şi să agreeze standarde internaţionale pentru dezvoltarea şi testarea terapiilor bazate pe celule şi ţesuturi.

"Globalizarea pieţelor din domeniul sănătăţii şi anumite tensiuni specifice apărute în jurul cercetărilor cu celule stem şi în jurul aplicaţiilor acestora au făcut ca acest obiectiv să devină o provocare dificilă. Totuşi, miza este prea mare pentru a nu avea o poziţie unitară în această privinţă", au avertizat autorii studiului.
Sursa: Agerpres, 07-07-2017, Vizualizari 77
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK