101 oameni au murit din cauza gripei, în 2018; specialiştii spun că nu este vorba de o epidemie

Data publicării: 16-03-2018

Specialiştii nu consideră că România se confruntă cu o epidemie de gripă, deşi numărul cazurilor de deces din cauza gripei a ajuns la 101, comparativ cu anul trecut, când 27 de oameni au murit din această cauză.

"Din păcate, aşa cum am mai afirmat, este trist când moare cineva şi am mai spus că nu Ministerul Sănătăţii declanşează epidemia, ci specialiştii. Specialiştii spun că nu este vorba despre o epidemie, ci de o circulaţie mai intensă a virusului gripal", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, joi, la ieşirea de la discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" din România.

Întrebată ce explicaţii a primit de la specialişti în legătură cu creşterea numărului de decese cauzate de acest virus, Sorina Pintea a răspuns că sezonul acesta virusul gripal a fost mult mai intens.

Potrivit statisticilor publicate joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), de la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate 101 decese confirmate cu virus gripal, în condiţiile în care sezonul precedent s-au consemnat 27 de decese.

Cele mai multe decese s-au înregistrat în Bucureşti şi judeţul Iaşi, câte 12, urmate de judeţele Bihor, cu 10 cazuri, Mureş, 9 cazuri, şi Cluj, şase cazuri.

De asemenea, de la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) şi până la data de 11 martie 2018 au fost confirmate cu laboratorul 1.404 de cazuri de gripă în România.

Până la data de 11.03.2018, au fost vaccinate antigripal 1.001.230 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 16-03-2018, Vizualizari 150
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.