16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentației

Data publicarii: 13-05-2017

16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentației

Pe 16 octombrie este sărbătorită pretutindeni Ziua Mondială a Alimentației, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU), din 1980.

Argumentul a fost acela că „alimentația este o nevoie fundamentală a omului și o condiție necesară supraviețuirii și prosperității ființei umane”.

Data a fost stabilită în onoarea înființării, în cadrul ONU, a Organizației pentru Alimentație și Agricultură, în anul 1945.

Tema anului 2017 este: „Să investim în siguranța alimentară și în dezvoltarea rurală.

Evenimentul este marcat astăzi nu numai de ONU, ci și de numeroase alte organizații preocupate de siguranța alimentară și dreptul la hrană.

Ziua Mondială a Alimentației abordează în fiecare an diverse teme care privesc sărăcia și foametea, producția de alimente, hrana în țările subdezvoltate,dezvoltarea agriculturii, necesitatea de a ne hrăni sănătos. Peste 1 miliard de persoane sunt afectate, la nivel mondial, de subnutriție cauzată de lipsa hranei!


Este necesar ca fiecare dintre noi să conștientizeze că de la plantare, până la hrana care ajunge în farfuriile noastre, procesul este foarte complex, angrenând efecte asupra mediului, forța de muncă, costuri de cultivare, transport, depozitare, procesare, comercializare etc.

De asemenea, trebuie să avem mereu în vedere faptul că alimentația de zi cu zi se reflectă în starea noastră de sănătate. Organizația Mondială a Sănătății atenționează că alimentația dezechilibrată cauzează anual 4 milioane de decese, la nivel mondial!

Din păcate, o evaluare realizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) realizată în 2013 arată că românii se hrănesc nesănătos, consumând preparate bogate în grăsimi, sare și proteine animale și prea puține alimente bogate în fibre, minerale și vitamine.

Printre cele mai consumate alimente în România, se numără carnea și preparatele din carne, ouăle, lactatele, pâinea și zahărul.

Sursa: ROmedic, 13-05-2017, Vizualizari 831
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK