3 decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Data publicării: 13-05-2014

3 decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Ziua de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, începând din anul 1992.

Evenimentul a fost inițiat de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), prin Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, semnată de 153 de țări.

Misiunea acestei Zile Internaționale este de a recunoaște barierele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, de a le depăși și totodată de a le oferi acestora șansa de a se putea implica activ în toate aspectele vieții, de a fi acceptați și de a se putea dezvolta asemenea oricărei persoane.

Grupul persoanelor cu dizabilități include, potrivit definiției stabilite de către Organizația Națiunilor Unite, acele persoane cu deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzorială de durată, care în relație cu barierele impuse de mediu, îngrădesc participarea deplină în societate, în condiții de egalitate ceilalți”.

Din păcate, notează ONU, persoanele cu dizabilități au în general o stare de sănătate mai șubredă, posibilități de educație mai scăzute și mult mai de mai puține oportunități profesionale decât persoanele sănătoase, în cea mai mare parte din cauza lipsei accesului la programe, servicii și echipamente dedicate.

În afara obstacolelor pe care mediul le pune, alte aspect dureroase cu care persoanele cu dizabilități se confruntă adesea sunt lipsa de sprijin moral, discriminarea și marginalizarea socială și chiar violența.

Din cele 7 miliarde de locuitori ai planetei, se estimează că mai mult de un miliard suferă de o formă de dizabilitate.

Sursa: ROmedic, 13-05-2014, Vizualizari 1887
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.