500 de milioane ouă sunt folosite anual pentru producţia de vaccinuri gripale

Data publicarii: 27-03-2018

În timp ce multe găini fac ouă care sunt decorate şi mâncate de Paşti, altele participă la un efort comun în numele sănătăţii globale şi contribuie la producerea a sute de milioane de vaccinuri pentru gripă de-a lungul întregului an, relatează DPA.

În fiecare an, între 450 de milioane şi 500 de milioane de ouă sunt folosite pentru injecţii de imunizare, a declarat, la Geneva, Martin Friede, principalul cercetător în domeniul vaccinelor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Peste 90% dintre vaccinurile gripale din lume sunt produse cu ajutorul ouălor", a declarat el recent pentru DPA.

Oamenii de ştiinţă se bazează pe produse care nu pot fi cumpărate în supermarketuri.

Calitatea de care au nevoie poate fi găsită doar în ferme speciale, unde găinile sunt ţinute în condiţii strict controlate.

"Este mai scump decât să produci ouăle pentru omletă", a spus Friede, precizând că puii care ies din ouă nu pot fi mâncaţi. "Sunt prea slabi", a precizat el.

De două ori pe an, experţii OMS decid ce virus gripal are cele mai mari şanse să domine viitorul sezon al gripei.

Laboratoarele produc atunci virusurile necesare şi le trimit fabricilor de vaccine, unde sunt injectate în ouă. După circa zece zile, miliarde de copiii ale virusului se maturizează în albuşul ouălor. Acestea sunt apoi dezactivate cu căldură sau cu substanţe chimice, transformându-se în vaccinuri eficiente.

Oamenii de ştiinţă au căutat culturi de celule gazdă alternative, inclusiv în tumorile renale ale câinilor sau la insecte. Cultura de celule dintr-o tumoare poate fi reprodusă la infinit, potrivit lui Friede. Dar aceste variante nu sunt încă gata pentru producţie în masă.

"Ouăle vor continua cu siguranţă să joace un rol decisiv în producţia vaccinurilor gripale în următorii 20 de ani", a mai spus Friede.
Sursa: Agerpres, 27-03-2018, Vizualizari 63
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK