7 din 10 adulti sufera de dureri de spate

Data publicării: 17-10-2007

   Dupa infectiile acute ale cailor aeriene superioare, durerea lombara este a doua cauza, ca frecventa, care aduce pacientul la medic, prin solicitarea unui consult medical in ortopedie, neurochirurgie sau la medicul de familie.
  Conform studiilor de specialitate realizate in 2007, peste 70% dintre respondenti care desfasoara o astfel de munca de birou declara ca intensitatea durerilor de spate resimtite a fost semnificativ mai mare (52%) sau ceva mai mare (18%) la sfarsitul zilei de munca, in comparatie cu persoanele care nu au o munca sedentara. Cercetarea citata de Richter Gedeon a fost efectuata pe un esantion de 1.200 de persoane, avand ocupatii caracterizate prin activitati sedentare.
   O pozitie necorespunzatoare pe scaunul de birou mareste efortul muschilor spatelui si presiunea asupra discurilor vertebrelor, iar acest lucru dauneaza chiar mai mult decat statul in picioare. Oamenii isi petrec o buna parte din zi pe un scaun la birou fara sa faca miscare, ceea ce contribuie foarte mult la oboseala si tensiunea pe care le acumuleaza spatele. In timpul serviciului, o persoana care lucreaza in mare parte la birou trebuie sa evite sa stea intr-o pozitie alungita pe scaun, sa se aplece sau sa stea incovoiata.


   “Chiar daca folosim scaunul ergonomic in mod corect, pozitia sezut folosita o perioada de timp indelungata cauzeaza de obicei stari de oboseala si disconfort. Se recomanda statul in picioare, incalzirea musculaturii, mersul si cateva exercitii simple, timp de cateva minute la un interval de jumatate de ora”, spune Dr. Bogdan Bradatan, Product Manager Richter Gedeon.


   De asemenea, din cercetarea citata de Richter Gedeon a rezultat ca durerea lombara este responsabila pentru 20% dintre solicitarile de compensatii pentru handicap fizic, respectiv pentru 75% din costurile aferente acestor compensatii. Avand in vedere faptul ca la ora actuala se estimeaza ca aproximativ un sfert din populatie va acuza la un moment dat dureri lombare, problema constituie deja o preocupare reala pentru serviciile de sanatate publica.


   Potrivit studiilor aflate la dispozitia Richter Gedeon, cei mai frecventi factori de risc care favorizeaza durerea lombara sunt: solicitarea fizica a coloanei la locul de munca, varsta inaintata, anomaliile congenitale spinale, fumatul, episoadele anterioare de durere lombara sau lipsa de miscare fizica.


   “Persoanele care sufera de dureri de spate sau de dureri asociate cu inflamatie in cadrul unor boli reumatismale pot beneficia acum de un tratament eficient si sigur pentru atenuarea simptomelor care insotesc aceste afectiuni prin intermediul produsului Aflamil. Aflamil este utilizat cu succes de peste 100 milioane de pacienti in 60 de tari si tinde sa devina una dintre primele optiuni in
terapia pentru controlarea durerii si inflamatiei provocate de afectiunile coloanei sau bolile reumatismale”, recomanda Dr. Bogdan Bradatan. 


Date generale:
•    Aproximativ 80% dintre oameni au un episod de durere lombara in cursul vietii.
•    Incidenta/Prevalenta: 40-80% dintre pacienti au suferit de dureri lombare cel putin o data in viata.
•    Este cel mai tipic simptom acuzat de catre pacienti la oficiul medicului de familie.
•    Predominanta de varsta: 25-45 ani.
•    Predominanta de sex: barbati = femei.

Aceasta stire a fost oferita de Richter Gedeon, cea mai mare companie farmaceutica din Ungaria.

17-10-2007, Vizualizari 1578
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.