A deveni părinte poate crește durata de viață cu 1-2 ani

Autor:

A deveni părinte poate crește durata de viață cu 1-2 ani
Conform rezultatelor unui studiu realizat pe 1,4 milioane de suedezi, născuți în perioada 1911 și 1925, la persoanele care au cel puțin un copil speranța de viață tinde să crească, iar a fi părinte pare să aibă beneficii până la vârsta de 80 de ani sau chiar mai mult.

Analiza a comparat durata de viață la persoanele cu copii și fără copii și a arătat că la vârsta de 60 de ani, femeile cu copii aveau o speranță de viață cu aproximativ 1,5 ani mai mare decât cele fără copii, în timp ce la bărbații cu copii speranța de viață era cu circa 2 ani mai mare decât a celor fără copii.

Totodată, asocierea dintre a fi părinte și creșterea duratei de viață devenea mai puternică odată cu înaintarea în vârstă (fiind mult mai puternică în cazul celor necăsătoriți). Autorii consideră că factori biologici stau la baza acestor diferențe, dar și sprijinul oferit de copii părinților la vârsta a treia poate fi o explicație plauzibilă.

Deși studii anterioare au sugerat că genul copiilor ar conta (mai exact, că a a avea fete ar fi mai benefic pentru părinți, pentru că acestea acordă mai mult ajutor părinților), analiza de față a infirmat aceste idei, arătând că nu are importanță dacă copiii sunt fete sau băieți, beneficiile pentru speranța de viață a părinților fiind similare.

Studiul a fost publicat în Journal of Epidemiology & Community Health.

Sursa: New Scientist

Data actualizare: 14-03-2017 | creare: 14-03-2017 | Vizite: 162
Bibliografie
Becoming a parent may add a year or two to your life, link: https://www.newscientist.com/article/2124368-becoming-a-parent-may-add-a-year-or-two-to-your-life/
Alte articole din aceeași secțiune:

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK