A fost descoperită o substanță ce acționează asupra sistemului imunitar precum adrenalina

©

Autor:

A fost descoperită o substanță ce acționează asupra sistemului imunitar precum adrenalina
Cercetătorii de la Champalimaud Centre for the Unknown și de la Institutul de Medicină Moleculară din Lisabona au descoperit o serie de neuroni localizați la nivelul țesutului mucos ce pot să detecteze imediat dacă există o infecție în organism, producând o substanță care acționează precum adrenalina pentru celulele sistemului imunitar.

Pe lângă acest efect de avertizare, celulele imunitare devin pregătite să lupte împotriva infecției și să repare leziunile. Rezultatele studiului au fost publicate în revista online Nature.

Majoritatea neuronilor din organism sunt localizați la nivelul creierului și în apropierea acestuia, adică în sistemul nervos central. La rândul lor, celulele gliale sunt neuroni satelit, care asigură unitatea țesutului nervos. Mai mult decât atât, în întregul corp există o multitudine de celule periferice. Acestea sunt în număr atât de mare, încât au fost numite generic „cel de-al doilea creier” sau sistemul nervos enteric.

Conform cercetărilor anterioare, celulele gliale din intestin pot stimula un anumit tip de celule imunitare, numite ILC3, pentru a produce substanțe împotriva infecțiilor bacteriene. Se pare că ne naștem cu celulele limfoide (ILC)  și nu sunt produse ca răspuns la imunizare. În cel mai recent studiu, cercetările s-au axat asupra unui alt tip de celulă, mai exact, ILC2s. Aceasta produce o substanță esențială pentru răspunsul imunitar împotriva paraziților. Aceste celulele sunt prezente în special la nivelul intestinului, gâtului și pielii.

Pentru a testa dacă cele două țesuturi pot comunica eficace, echipa a analizat întregul genom și unele serii de celule imunitare: ILC1s, ILC2s, ILC3s, celulele-T, etc., cu scopul de a identifica molecule care pot acționa ca receptori pentru semnalele neuronale. În urma cercetărilor, au descoperit că doar ILC2s funcționează ca un receptor pentru semnalele neuronale. Mai mult decât atât, autorii studiului au semnalat faptul că  ILC2s are receptori pentru un mesager neuronal numit neuromedin U (NMU). Având în vedere faptul că neuronii sunt singurii care produc un nivel crescut de NMU, s-a ajuns la concluzia că doar aceștia pot trimite semnale către ILC2s.

Concret, pentru a vedea cum funcționează relația dintre neuroni și celulele imunitare, studiul a inclus un grup de cobai care au fost infestați cu virusul Nippostrongylus brasiliensis. Aceștia au fost împărțiți în 2 grupuri: în primul grup (grupul de control) au fost incluși cobai normali, iar în cel de-al doilea, cobai a căror celulă ILC2s a fost îndepărtată. În primul grup de animale, celulele imunitare înnăscute au declanșat imediat un răspuns pentru a îndepărta parazitul și pentru a repara problemele cauzate. În cel de-al doilea grup, cobaii nu au fost capabili să lupte împotriva infecției.

Cel puțin pentru moment, rezultatele studiului realizat pe cobai nu pot fi generalizate și la oameni. Cu toate că și în cazul oamenilor ILC2s are receptori NMU, cercetările se află deocamdată la un nivel fundamental de înțelegere a sistemului neuro-imunologic.

Sursa: Neuroscience News

Data actualizare: 25-09-2021 | creare: 05-10-2017 | Vizite: 1580
Bibliografie
Adrenaline of immune system discovered, link: https://neurosciencenews.com/immune-system-lymphocytes-7426/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cancerul și sistemul imunitar
  • O pastilă care imită sistemul imunitar
  • Un nou pas spre crearea unui medicament pentru tratarea rapidă și completă a alergiilor
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum