A fost identificată prima dovadă a adaptării genetice a organismului uman pentru scufundări (studiu)

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a descoperit prima dovadă a unei adaptări genetice a corpului uman la scufundări la mare adâncime, mai exact dezvoltarea excepţională a splinei manifestată la populaţia Bajau din Indonezia, conform unui studiu publicat joi, citat de AFP şi Xinhua.

Supranumiţi "nomazii mării", aceşti indigeni care trăiesc pe insule din Indonezia, Malaezia şi Filipine, pescuiesc până la 70 de metri adâncime fără echipament de scafandru, dotaţi doar cu greutăţi şi o mască din lemn.

Până la 60% din timpul zilei de muncă ei plonjează în adâncuri în căutarea peştilor, a caracatiţelor şi a altor crustacee - o durată similară cu cea observată la vidrele de mare - şi pot petrece până la treisprezece minute sub apă fără să respire, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Cell.

Intrigată de această aptitudine, cercetătoarea americană Melissa Ilardo s-a întrebat dacă aceşti locuitori nu au suferit cumva o modificare genetică pentru a putea rămâne sub apă mult mai mult timp decât alţi oameni. Ea a petrecut câteva luni în Indonezia cu 59 de indigeni Bajau şi 34 de persoane din rândul populaţiei Salu, din satul Koyoan aflat în vecinătate, care nu fac scufundări.

Specialista a prelevat probe genetice şi a efectuat ecografii care au demonstrat că splina indigenilor din Bajau era cu aproximativ 50% mai mare în comparaţie cu cea a populaţiei Salu.

Acest organ este important pentru scufundări deoarece eliberează mai mult oxigen în sânge când corpul este plasat într-o situaţie stresantă cum ar fi atunci când o persoană îşi ţine respiraţia.

Splina locuitorilor din Bajau era mai mare atât la persoanele care făceau scunfundări cât şi la cele care nu aveau acest obicei, iar o analiză a ADN-ului a dezvăluit motivul: comparând genomul Bajau cu două populaţii diferite - Salu şi Han din China - oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Copenhaga şi de la Universitatea Berkeley din California au descoperit o mutaţie genetică ce pare să se fi răspândit în rândul populaţiei Bajau.

Una dintre mutaţii este localizată pe gena PDE10A, considerată un factor determinant în dimensiunea splinei populaţiei Bajau. Această mutaţie genetică reglează hormonul tiroidian. La şoareci, această genă "este cunoscută pentru rolul de reglare a hormonului tiroidian ce controlează dimensiunea splinei, ceea ce susţine ideea că locuitorii Bajau ar fi evoluat astfel încât splina lor să aibă dimensiunea necesară pentru a-i ajuta în scufundările lungi şi frecvente", se arată în studiu.

O a doua adaptare genetică este asociată populaţiei Bajau din Indonezia este constricţia vaselor de sânge în zona extremităţilor pentru conservarea rezervelor de oxigen necesare organelor vitale.

Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a determina modul în care acest factor influenţează dimensiunea splinei umane.

Între timp, această descoperire ar putea accelera cercetarea medicală cu privire la modul în care organismul răspunde la lipsa de oxigen în diferite circumstanţe, cum ar fi scufundările, dar şi la altitudine mare, în timpul intervenţiilor chirurgicale sau în cazul bolilor pulmonare.