Abbott Laboratories va activa într-un spaţiu închiriat în sediul de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska

Data publicării: 19-09-2015

Abbott Laboratories, compania americană de farmaceutice şi produse medicale, a închiriat un spaţiu în noul sediu de birouri din cadrul celei de-a doua clădiri a proiectului Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska, şi va funcţiona din noiembrie 2015 într-un spaţiu de 430 de metri pătraţi, potrivit unui comunicat al companiei.

'De peste un secol, Abbott dezvoltă soluţii durabile pentru o viaţă sănătoasă, inovând prin ştiinţă cu ajutorul tehnologiilor de ultima oră. Oferirea unui mediu înconjurător prietenos şi grijă pentru semeni sunt elemente foarte importante pentru aceştia, de aceea mă bucur că am găsit un partener cu valori comune. Sunt sigur că Green Court Bucharest va fi considerat o a doua casă pentru angajaţii Abbott, furnizându-le un mediu de lucru sănătos şi confortabil', a spus Marcin Łapiński, preşedintele Skanska Property România.

Green Court Bucharest este primul proiect dezvoltat de Skanska în România şi este format din trei clădiri de birouri, cu o suprafaţă totală de 52.000 metri pătraţi. Clădirea B are 18.000 metri pătraţi, 12 etaje supraterane şi trei nivele subterane, cu 315 locuri de parcare şi găzduieşte companiile Sanofi, Adecco România, Carrefour România, Colgate Palmolive România şi RINF Outsourcing Solutions, se menţionează în comunicatul remis AGERPRES.

Green Court Bucharest deţine precertificarea LEED Gold şi oferă numeroase soluţii sustenabile pentru a minimiza amprenta clădirii asupra mediului înconjurător şi pentru a reduce semnificativ costurile operaţionale.

Sursa: Agerpres, 19-09-2015, Vizualizari 910
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.