Abuzul emoțional la copil

Abuzul emoțional la copil
Unul dintre factorii determinanți ai sănătății mentale a adultului este dezvoltarea emoțională, care este influențată de experiențele pe care acesta le-a avut în copilărie.

Dezvoltarea emoțională a copilului este influențată de interacțiunea cu îngrijitorii săi, care ar trebui să fie bazată pe sprijin, încredere și dragoste. De asemenea, sănătatea mentală este dependentă, conform pediatrului și psihiatrului John Bowlby, de experiențele de atașament ale copilului față de părinții săi. Atașamentul, considera acesta, ar asigura atât supraviețuirea individului, cât și viitoarele relații sociale ale acestuia cu celelalte persoane, mai ales cu partenerii de cuplu. (1), (4)

Astfel, un copil se poate dezvolta sănătos atunci când acesta experimentează relații calde, pozitive și intime cu proprii părinți. Dezvoltarea este asigurată în mediile familiale în care nevoile psihologice de bază ale copilului (de protecție, de dragoste și de atașament) sunt asigurate. Nesatisfacerea lor sau răspunsurile nepotrivite ale îngrijitorilor reprezintă un semnal de apariție a abuzului emoțional. (1)

Abuzul emoțional sau psihologic se referă la maltratarea emoțională sau psihologică persistentă a copilului într-o manieră în care poate afecta sever și pe termen lung dezvoltarea emoțională și psihologică a acestuia. Abuzul emoțional este adesea cauzat de către părinții sau îngrijitorii care, prin comportamentele lor, perturbă dezvoltarea cognitivă, afectivă, psihologică și socială și apare atunci când nevoile psihologice ale copilului nu sunt satisfăcute sau când adulții răspund într-o manieră nepotrivită (de exemplu, prin critică, amenințare etc). (1), (2), (3)

Abuzul emoțional este în general asociat altor formă de maltratare familială, precum abuzul fizic sau violența familială, dar poate fi prezent și ca formă de sine stătătoare. De asemenea, abuzul poate apărea și la nivel instituțional, în cadrul centrelor care se ocupă de îngrijirea și educarea copilului. (4)

Caracteristici ale abuzului emoțional

Abuzul emoțional poate fi de două tipuri: activ și pasiv.

  • Abuzul activ se referă la comportamentele intenționate de vătămare, umilire și constrângere, precum critica, amenințarea și blamarea copilului.
  • Abuzul pasiv, pe de altă parte, este o formă mai subtilă de abuz și presupune lipsa oferirii de iubire, sprijin, grijă, încurajare etc. necesare dezvoltării imaginii de sine pozitive.

În majoritatea cazurilor de abuz emoțional sunt prezente ambele forme de abuz.

Printre principalele forme de manifestare ale abuzului emoțional enumerăm următoarele:
  • umilirea prin critici constante;
  • amenințarea cu pedeapsa;
  • neglijarea sau ignorarea persistentă a nevoilor copilului;
  • învinovățirea copilului pentru propriile probleme;
  • exploatarea sau manipularea copilului în a desfășura activități care pot afecta dezvoltarea acestuia (de exemplu, muncile ilegale)
  • constrângerea copilului în a desfășura activități fără a ține cont de limitele sale fizice și psihologice (copiii pot fi forțați să învețe mai mult fără a i se acorda pauze regulate și fără a primi masa);
  • izolarea copilului de persoanele de aceeași vârstă, de prieteni, de rudele sale;
  • neoferirea de laude și încurajări copilului;
  • nerecunoașterea drepturilor copilului și încercarea de a-l controla;
  • umilirea în public a copilului. (1), (2)

Caracteristicile persoanelor abuzatoare

Conform literaturii de specialitate, abuzul emoțional poate apărea în orice tip de familie, indiferent de istoricul medical, social sau financiar al acestora. Abuzul emoțional este cel mai adesea asociat cu perioade de stres și de tensiune familiale cauzate de factori externi (șomajul, lipsa resurselor financiare etc.), precum și cu abilități scăzute de parenting și de coping (capcitatea de a face față) ale îngrijitorilor copiilor. Nu în ultimul rând, abuzatorii pot fi persoane care au fost la rândul lor victime ale abuzului, indiferent dacă acesta a fost de tip fizic sau psihologic. (1), (3), (4)

Abuzatorii prezintă următoarele caracteristici psihologice:
  • pot fi indisponibili din punct de vedere emoțional;
  • nu oferă încurajări sau laude copilului atunci când acesta are nevoie de ele;
  • se așteaptă ca proprii copii să își asume responsabilități prea multe sau inadecvate nivelului lor de dezvoltare (de exemplu, îngrijirea celorlalte rude);
  • sunt foarte protectivi cu proprii copii, limitându-le oportunitățile de a explora și de a lega noi relații sociale;
  • se așteaptă ca proprii copii să le împlinească nevoile lor emoționale;
  • își varsă propriile frustrări și nemulțumiri asupra copilului. (2)

Abuzul sistemic

Pe lângă abuzul venit din partea unui adult, putem vorbi și de existența unei forme de abuz sistemic. Acesta apare atunci când copilul experimentează diverse forme de abuz emoțional (uneori chiar fizic) în cadrul unor instituții ale căror activități principale se centrează pe oferirea de protecție, sprijin și educație copiilor (școală, centru de plasament etc.).

Abuzul sistemic se caracterizează prin eșecul de a lua în considerare nevoile copilului, de a organiza și coordona servicii eficiente de protecție și de asistență a acestuia și prin prezența abuzului instituțional, manifestat de către personalul angajat al instituției respective. (4)

Consecințele abuzului emoțional

Abuzul emoțional e descris ca fiind o vătămare psihologică a copilului, în aceeași manieră în care abuzul fizic este o vătămare fizică a acestuia. (3)

Deși este mai des întâlnit decât abuzul fizic și are consecințe negative mai pregnante decât acesta, abuzul emoțional este ignorat sau chiar încurajat în societatea noastră. Astfel, abuzul emoțional poate fi folosit ca o formă de educare sau de disciplinare a copilului, uneori chiar din amuzament, unii părinți sau frați folosind jignirile sau poreclele cu scopul de a provoca reacții de râs de la ceilalți, ignorând consecințele negative pe termen în lung în dezvoltarea imaginii de sine a copilului. (3), (4)

Spre deosebire de celelalte forme de abuz (fizic, sexual), abuzul emoțional este mai dificil de depistat, pentru că semnele și simptomele specifice abuzului emoțional sunt mai subtile. Printre principalii indicatori psihocomportamentali ai prezenței abuzului emoțional enumerăm următoarele:
  • stimă de sine scăzută;
  • nesiguranță;
  • comportamente distructive;
  • comportamente agresive (cruzimea față de animale);
  • comportamente de retragere;
  • abilități psihologice sau sociale de bază slab dezvoltate;
  • consum exagerat de alcool sau droguri;
  • dificultăți în menținerea unor relații de prietenie;
  • istoric profesional instabil sau chiar tentative de suicid. (1) (3)

Abuzul emoțional are atât consecințe imediate, cât și pe termen lung, acestea din urmă afectând dezvoltarea psihosocială normală. Astfel, un copil care a experimentat orice formă de abuz (emoțional și/sau fizic) poate dezvolta la vârsta adultă următoarele deficite sau disfuncții :
  • distorsiuni cognitive - persoanele abuzate în copilărie tind să dezvolte gânduri negative despre sine, lume și viitor; astfel, lumea este văzută ca fiind un loc periculos, iar individul se poate vedea ca fiind incapabil de a face față cerințelor vieții și de a trăi o viață echilibrată;
  • suferință emoțională - abuzul presupune apariția și menținerea pe termen scurt și chiar pe termen lung a unor sentimente negative puternice precum anxietatea, depresia sau furia. Aceste sentimente pot evolua în tulburări mentale precum anxietatea socială, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de stres post-traumatic, depresia majoră sau dificultăți de control al furiei.
  • imagine deformată a sinelui - persoanele abuzate se pot percepe ca fiind nesigure pe ele și vinovate pentru toate relele care li se întâmplă. De asemenea, pot avea dificultăți în a-și exprima propriile opinii sau în a stabili bariere în relațiile cu ceilalți.
  • evitarea - pe termen lung, pot apărea comportamente de evitare a locurilor, obiectelor sau persoanelor asociate cu experiențele de abuz. În cazurile grave de abuz, persoanele pot experimenta și simptome de disociere sau de amnezie față de evenimentele asociate abuzurilor.
  • probleme în relaționarea cu ceilalți - abuzul poate afecta modul în care adultul poate relaționa cu ceilalți. Astfel, persoana poate dezvolta fie un stil de relaționare de tip evitant, fie unul de tip dependent, insecurizant.
  • dezvoltarea tulburării de stres post-traumatic - abuzul de orice tip (fizic, sexual sau emoțional), în anumite cazuri, poate duce la apariția tulburării de stres post-traumatic. Această tulburare este caracterizată prin re-experimentarea evenimentului abuziv prin coșmaruri sau gânduri intruzive, număr mare de comportamente specifice stării de alertă și scăderea interesului față de evenimentele curente.
  • risc crescut de abuz emoțional și/sau fizic asupra partenerului și asupra propriilor copii. (4)

Mjloace de prevenție

Principalul scop al mijloacelor de prevenție îl constituie asigurarea dezvoltării psihologice și emoționale armonioase a copilului. Prevenția se poate realiza prin oferirea de suport familiilor dezavantajate, educația comunitară, precum și crearea unor rețele de suport pentru copii și îngrijitorii acestora.

Mijloacele de prevenție și de intervenție pentru cazurile de abuz emoțional constau în: identificarea factorilor de risc, analiza istoricului medical, psihologic și social al familiei și furnizarea de resurse familiei în scopul creării unui mediu sigur și stabil tuturor membrilor acestora. Aceste resurse pot fi de ordin material, financiar, educațional sau sanitar.

Intervenția are loc atât la nivelul copilului abuzat (exemplu: consiliere), cât și la nivelul îngrijitorilor. Aceștia pot învăța și aplica abilități și tehnici de parenting pozitiv, prin intermediul grupurilor de suport sau a cursurilor de parenting, pentru a-i asigura copilului un climat sigur, pozitiv și cald, în care acesta se poate simți iubit și valorizat.

În continuare oferim o serie de sugestii de îmbunătățire a abilităților de parenting:
  • învățați să vă cereți scuze atunci când într-un moment stresant sau tensionant îi spuneți copilului ceva ce nu ați vrut să-i spuneți;
  • evitați folosirea criticilor, etichetelor și a comparărilor cu alți copii sau cu ceilalți frați;
  • atunci când doriți să disciplinați copilul folosiți disciplinarea pozitivă. Aceasta este însoțită de explicații despre motivul disciplinării și are ca scop corectarea comportamentului problemă și nu pedepsirea sau umilirea copilului. Exemple de disciplinare pozitivă: tehnica time-out sau corijarea greșelilor (exemplu: strângerea resturilor de mâncare aruncate pe jos);
  • oferiți-i complimente copilului atunci când manifestă un comportament pozitiv sau când realizează o sarcină minoră;
  • încercați să luați o pauză de relaxare atunci când vă simțiți tensionat/ă. Nu vă descărcați frustrările sau supărările pe copil. (1), (3)

Data actualizare: 05-07-2016 | creare: 05-07-2016 | Vizite: 768
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK