Acces restrictionat in spitalele din Galati

Data publicării: 25-01-2008

Administratiile spitalelor din Galati au restrictionat accesul in unitatile sanitare, dupa ce au fost confirmate doua cazuri de gripa, iar numarul virozelor respiratorii a ajuns la 1.200 de cazuri, in ultimele zile, transmite corespondentul ROMPRES.
Sefa Directiei de Medicina Preventiva Galati, dr. Mihaela Ghiurca, a precizat, vineri, ca a fost nevoie ca spitalele sa fie atentionate sa-si limiteze numarul de vizitatori, pentru reducerea pericolului aparitiei unor noi cazuri de gripa.
In acest sens, spitalele au redus la trei ore programul de vizita a pacientilor, iar durata unei vizite nu va depasi 30 de minute.
Masura a creat nemultumiri in randul rudelor bolnavilor, dar agentii de paza nu permit accesul in spitale decat pentru cei care se interneaza sau cei care aduc medicamente bolnavilor. De asemenea, bolnavii raciti au fost izolati in rezerve.
Medicii de familie continua campania de vaccinare in randul asiguratilor, iar elevii si studentii au fost sfatuiti sa evite locurile aglomerate.
25-01-2008, Vizualizari 421
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.