Activitatea fizică a persoanelor cu dizabilități

Activitatea fizică a persoanelor cu dizabilități
Activitatea fizică este una din coordonatele esențiale ale unei vieți sănătoase. Cu atât mai mult, pentru persoanele cu dizabilități, își dovedește capacitățile terapeutice, fie că vorbim de sporturi de recuperare, de performanță, ori pur și simplu despre mișcarea în scopuri recreative.

Cele mai importante beneficii pe care le oferă activitatea fizică persoanelor cu dizabilități

Recuperare

Sportul este folosit ca terapie complementară, asociată fizioterapiei. De pildă, sporturi precum ridicatul greutăților, ori tirul cu arcul ajută la dezvoltarea musculaturii în cazul persoanelor paraplegice. Basketul în scaunul cu rotile solicită capacitatea de a lucra în echipă și de coordonare. Înotul este poate unul din cele mai folosite sporturi în recuperarea dizabilităților fizice, flotabilitatea apei ajutând membrele afectate să se miște mai ușor.

Integrare socială

Persoanele cu dizabilități au trebuințe speciale și resimt nevoia de independență, apartenență la grup și de acceptare în societate.
Sportul crează cadrul propice stabilirii de contacte între persoane care au aceleași necesități și probleme și ajută la legarea de noi prietenii. Interacționând cu alți oameni care se confruntă zilnic cu același tip de dificultăți, persoanele cu handicap pot înțelege că nu sunt singuri și își pot împărtăși lesne experiențele.

Adesea, persoanele cu dizabilități au o stimă de sine scăzută și sunt predispuse la depresie și izolare, însă activitatea fizică le poate reda capacitatea de a se simți valorizate.

Recreere

Activitatea fizică este deconectantă, fiind o modalitate potrivită de petrecere a timpului liber. În acest sens, persoanele cu dizabilități, în funcție de natura disfuncției pe care o au, se pot bucura fie de sporturi special create pentru ei, precum boccia (joc care presupunere atingerea unei ținte cu ajutorul unor mingi), fie de sporturi adaptate, ca darts-ul, basketul în scaun cu rotile, aruncarea cu sulița, halterele, fie chiar de sporturi obișnuite, care nu au suferit modificări: tir cu arcul, bowling, înot, tenis de masă etc.

Așadar, handicapul nu trebuie privit ca o boală sau ca o barieră în calea activității fizice, ci doar trebuie indentificate tipurile de sporturi benefice pentru fiecare tip de dizabilitate în parte.

Sportul în cazul persoanelor nevăzătoare

Dificultatea în cazul persoanelor nevăzătoare constă în rigiditatea mișcărilor și în nesiguranța gesturilor, cauzate de teama de a nu se lovi de obiectele din jur sau de posibilitatea de a cădea. Totuși, mulți dintre nevăzători dezvoltă un „al șaselea simț”, manifestat printr-o bună orientare în spațiu, de aceea, sporturile cele mai potrivite pentru aceștia sunt cele de câmp, dar și cele care se desfășoară pe pistă.

Nevăzătorii pot experimenta sporturi bazate pe aruncare (de exemplu, aruncatul cu sulița), tir cu arcul, pot să practice săriturile în lungime și în înățime sau să alerge. De asemenea, variante de luat în seamă sunt și sporturile cu bile și chiar înotul, însă acestea din urmă necesită îndrumarea și supravegherea unei alte persoane, atât din rațiuni legate de buna desfășurare a jocului, cât și de siguranță.

Pot fi practicate și sporturi de echipă, precum goalball-ul, special destinat persoanelor fără simțul văzului. Goalball-ul este un sport de interior care se joacă în șase oameni și este bazat pe atac și apărare, asemănător, ca principiu, fotbalului. Pentru a se putea orienta în spațiu, marcajele sunt prevăzute cu stimuli tactili. De asemenea, pentru ca jucătorii să poată sesiza mișcarea mingii în teren, aceasta conține în interior niște clopoței care fac zgomot la fiecare atingere.

Beneficiile tuturor aceste activități constau în dezvoltarea capacității de orientare, în socializarea cu alte persoane și evitarea unui stil de viață sedentar.

Sportul pentru persoanele surde

Persoanele care nu au simțul auzului au dificultăți de a comunica, fapt care le îngreunează viața socială.

Totuși, persoanele cu deficiențe de auz sunt cele cu cele mai mare grad de participare la activități fizice dintre toate categoriile de dizabilități. Un studiu clinic a arătat că din 164 de participanți cu deficiențe de auz, 87 dintre ei se percep pe sine ca fiind activi, 49 ca având o activitate fizică moderată, în timp ce doar 28 cred despre sine că sunt sedentari.

Acestea pot participa la mai toate sporturile obișnuite, fiind însă sfătuite să le evite pe cele care necesită o bună comunicare între participanți și un echilibru deosebit. Trebuie avut însă în vedere că difcicultățile legate de menținerea echilibrului pot fi îmbunătățite prin practicarea asistată de gimnastică, arte marțiale și chiar prin dans.

Principalele beneficii ale practicării sporturilor de către persoanele sude sunt legate de interacțiunea socială, dar și de spiritul de competiție și menținerea unei forme fizice bune.

Sugestii de sporturi potrivite: altletism, basket, badminton, bowling, ciclism, handbal, arte marțiale, volei, tenis, polo pe apă, fotbal.

Sportul în cazul persoanelor cu dizabilități locomotorii

Formele de handicap locomotor sunt adesea asociate cu incapacitatea de a practica sport, însă în realitate, există o varietate de sporturi care pot fi practicate de persoanele afectate. Iată care sunt câteva dintre cele mai la îndemână:

Basketul în scaun cu rotile - este unul din cele mai populare sporturi adresate persoanelor cu dizabilități locomotorii, indiferent că este vorba de paralizii, distrofii musculare sau amputări ale membrelor inferioare. Este renumit pentru capacitatea de a dezvolta spiritul de echipă și pentru că favorizează coordonarea și socializarea.

Tirul cu arcul - poate fi practicat fără probleme de persoanele aflate în scaun cu rotile sau care au dificultăți de deplasare din cauza unor membre amputate sau paralizate.

Tenisul de masă - pentru că antrenează în primul rând brațele, tenisul de masă poate fi jucat cu ușurință de persoanele cu probleme de deplasare.

Înotul - Este singurul sport adresat deopotrivă celor care suferă de distrofii și paralizii, sau prezintă amputări. în cazul persoanelor cu membre inferioare amputate, pot fi folosite proteze speciale, cu o bună flotabilitate.

Pe lângă acestea, se pot practica și sporturi care necesită condiții deosebite, de obicei adoptate în cadrul competițiilor paralimpice, precum: ridicatul de greutăți, tirul cu arma, voleiul și tenisul în scaun cu rotile.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că oricare din aceste sporturi necesită o consultare prealabilă cu medicul specialist, pentru a evita incidentele de orice natură, dar și o supraveghere permanentă din partea însoțitorilor sau antrenorilor.

Data actualizare: 25-02-2014 | creare: 30-05-2013 | Vizite: 7503
Bibliografie
1 - Disability Sports, link: http://www.disabled-world.com/sports/#definition
2 - Benefits of sport and physical activity for the disabled: implications for the individual and for society, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1832786
3 - ABC of sports medicine. Sport for people with disability.
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2540306/?page=2
4 - Goalball, link: http://www.actionforblindpeople.org.uk/resources/practical-advice/children-young-people-and-families-resources/activities-resources/goalball/
5 - Deaf Sport, link: http://deafness.about.com/od/sports/a/deafsports.htm
6 - Physical Activity and the Deaf Community, link: http://www.ncpad.org/517/2429/Physical~Activity~and~the~Deaf~Community
7 - A-Z of Paralympic classification , link: http://www.bbc.co.uk/sport/0/disability-sport/18934366
Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul Sport, fitness:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  mai multe discuții din Sport, fitness
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK