Adolescenții expuși la acte de violență au un risc mai mare de obezitate

©

Autor:

Adolescenții expuși la acte de violență au un risc mai mare de obezitate
Potrivit unui studiu publicat în jurnalul online Social Sciences & Medicine, adolescenții tind să consume mai multe alimente și băuturi nesănătoase în zilele în care asistă la acte de violență și se simt mai extenuați în zilele următoare aportului acestora, din cauza deficitului de somn. Astfel de comportamente și în special consumul de băuturi îndulcite sunt predictorii supragreutății, prin urmare copiii și adolescenții expuși la violență prezintă un risc suplimentar de a dezvolta obezitate în viitor.

Timp de 30 de zile cei 151 de adolescenți la risc, cu vârste între 12-15 ani care au participat la studiul miLife, au oferit cu ajutorul telefoanelor mobile informații cu privire la activitatea de peste zi, iar datele cu privire la somn au fost colectate prin intermediul unor dispozitive portabile,” afirmă Candice Odgers, profesor în cadrul Universității Stanford, Departamentul de Politici Publice și investigator principal al studiului. „Monitorizarea constantă a tinerilor participanți a permis identificarea unor corelației în ceea ce privește riscul mai mare de obezitate în rândul copiilor care au raportat expunerea la acte de violență.” (1)

Datele rezultate au fost comparate cu cele obținute în cadrul studiului RISE, conceput similar și la care au participat elevii școlilor publice din Carolina de Nord. În total, la cele 2 studii au fost implicați peste 500 de adolescenți.

Participanții au raportat:
  • expunerea zilnică la acte de violență (asistarea la episoade de violență fizică acasă, la școală, la vecini sau în alt context/loc) ,
  • consumul zilnic de alimente tip fast-food, băuturi acidulate și băuturi cu cofeină,
  • lipsa consumului de fructe și vegetale,
  • activitatea fizică desfășurată,
  • orele alocate somnului, calitatea somnului și oboseala resimțită.

Adolescenții din California au declarat obiceiuri dietetice predominant nesănătoase în ziua în care au fost expuși la acte de violență și accentuarea stării de oboseală în zilele care urmează expunerii. Alegerile alimentare nesănătoase au inclus majorarea consumului de băuturi acidulate, acesta fiind cel mai puternic predictor al creșterii în greutate în adolescența timpurie.

Citiți mai multe despre abuzul de mâncare și mâncatul compulsiv la adolescenți în articol

Adolescenții implicați în studiul din Carolina de Nord au raportat de asemenea oboseală în zilele consecutive expunerii la violență, însă nu au fost remarcate modificări în ceea ce privește dieta în ziua cu pricina.

Spre surprinderea investigatorilor, în ambele grupuri analizate s-a observat creșterea gradului de activitate fizică (cu cel puțin 1000 de pași) în zilele în care au asistat la acte de violență.

Obezitatea în rândul copiilor și adolescenților constituie o  amenințare considerabilă la sănătatea tinerei generații,” punctează Joy Piontak, unul dintre autorii studiului, afiliat al Stanford School of Public Policy.

Adolescența timpurie fiind o perioadă critică în care obiceiurile alimentare se concretizează, la fel și mecanismele de adaptare/coping la stres.

Numeroși copii, în special cei care cresc în zonele defavorizate, cu venituri mici, asistă cu regularitate la acte de violență, fapt care subliniază importanța practică a acestui studiu. În primul rând, aprofundarea relației dintre violență și obezitate, respectiv dezvoltarea unor intervenții țintite pentru combaterea obezității, ținând cont de disparitățile în rândul copiilor și adolescenților, cu privire la riscurile pentru sănătate.

    Rezultatele studiului se aliniază cu efectele pe termen scurt, deja cunoscute, ale violenței asupra copiilor:
  • anxietatea generalizată,
  • tulburări de somn/lipsa somnului,
  • coșmaruri,
  • dificultăți de concentrare,
  • creșterea nivelului de activitate fizică,
  • accentuarea agresvității. (2)

Printre consecințele pe termen lung ale violenței domestice în principal, se numără:
  • probleme de sănătate de ordin fizic,
  • probleme comportamentale la copii, ca răspuns la stresorii traumatici (de exemplu, delincvență juvenilă, abuz de substanțe – alcool, droguri, tutun, tulburări de comportament alimentar etc.),
  • tulburări emoționale în viața adultă (de exemplu, depresia, tulburările de anxietate, sindromul de stres posttraumatic etc.). (2)

Un alt fenomen îngrijorător care câștigă teren în rândul copiilor și adolescenților este Bullying-ul sau comportamentul de intimidare cu efecte relativ similare abuzului domestic. Citiți mai multe în articol.  

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 24-12-2019 | creare: 21-08-2017 | Vizite: 955
Bibliografie
(1) Obesity linked with teen exposure to violence, link: https://medicalxpress.com/news/2017-07-obesity-linked-teen-exposure-violence.html
(2) Children and Domestic Violence, link: https://www.nctsn.org/content/children-and-domestic-violence
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Odihna necorespunzătoare dubleză riscul de apariție a obezității la copii
  • Fumatul în apropierea copilului poate fi la fel de dăunător ca fumatul în timpul sarcinii
  • Copiii obezi sub 8 ani au risc de probleme cardiace serioase
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum