Affidea a achiziţionat clinicile Hiperdia

Data publicarii: 06-06-2017

Furnizorul european de servicii de imagistică medicală şi tratament al cancerului Affidea a achiziţionat reţeaua de clinici Hiperdia, potrivit unui comunicat al companiei remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor companiei, centrele Hiperdia vor mări prezenţa Grupului Affidea în România, acoperind majoritatea regiunilor din ţară. În urma finalizării achiziţiei, Affidea va opera 40 de centre de diagnostic imagistic din România şi va beneficia de expertiza a 800 de profesionişti în domeniul sănătăţii. Prezenţa geografică va acoperi 19 din cele 41 de judeţe, în acest fel Affidea reuşind să ofere pacienţilor un acces mai larg şi mai rapid la servicii medicale de diagnostic imagistic.

'Acest pas marchează o nouă etapă extrem de importantă în dezvoltarea noastră, care ne va ajuta să atingem obiectivul de extindere a serviciilor noastre de excelenţă în diagnostic atât pe plan local cât şi la nivel european. Împreună, cele două companii vor avea forţă, acoperirea geografică şi dotările necesare pentru consolidarea poziţiei de lider în diagnostic imagistic în România, accelerând astfel creşterea. Hiperdia este o companie cu o reputaţie profesională incontestabilă pe piaţa din România şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună', a declarat Dimitris Moulavasilis, CEO, Grupul Affidea.

'Am convingerea că experienţa şi punctele noastre forte aduse împreună ne deschid noi oportunităţi prin care putem oferi mai multă valoare pacienţilor şi medicilor din România. Hiperdia şi Affidea au o compatibilitate puternică în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, profesionalismul echipelor şi expertiza de vârf în diagnosticul imagistic. Prioritatea noastră va fi să livrăm excelenţă în serviciile de diagnostic imagistic, punând nevoile pacienţilor şi medicilor în centrul a tot ceea ce gândim şi facem. Sunt încântat să urez bun venit colegilor din Hiperdia în echipa internaţională Affidea', a declarat Gorduza-Lupu, CEO Affidea România.

Affidea este cel mai important investitor şi operator în cadrul Parteneriatelor-Public-Private (PPP) în domeniul sănătăţii din Europa. Compania furnizează servicii de imagistică medicală, medicină nucleară, tratament al cancerului şi analize de laborator în cele peste 236 de centre proprii din 16 ţări din Europa. Grupul Affidea beneficiază de expertiza a 5.000 de profesionişti în domeniul sănătăţii şi operează 1.110 echipamente de diagnostic imagistic şi tratament al cancerului, efectuând peste 10 milioane de examinări anual.

În România, Affidea este prezentă pe piaţa serviciilor medicale de 17 ani. Affidea România deţine 17 centre medicale şi oferă pacienţilor o gamă largă de servicii de diagnostic imagistic, medicină nucleară-PET/CT, SPECT/CT, alături de analize de laborator şi consultaţii clinice.

Hiperdia este prezentă pe piaţa medicală din România din anul 1997 şi oferă servicii de imagistică medicală prin cele 23 de centre medicale - Rezonanţă Magnetică, Tomografie Computerizată, Scintigrafie, Ecografie, Osteodensitometrie, Radiologie digitalizată şi Mamografie digitalizată, analizele de laborator precum şi consultaţii clinice.
Sursa: Agerpres, 06-06-2017, Vizualizari 107
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK