Aflat deja la cea de-a 15-a ediție, Congresul Internațional de Estetică Dentară – organizat de Societatea de Stomatologie Estetică din România – va găzdui peste 1.500 de participanţi din întreaga lume
Data publicării: 16-05-2018
Cei mai importanți specialiști în estetică dentară, implantologie, parodontologie, protetică – din țări precum Turcia, Italia, Germania, Belgia, Franța, Portugalia, Grecia, Elveția, Rusia, Cehia, Spania – vor lua parte la acest eveniment şi vor prezența cazuri deosebite, tehnici noi și spectaculoase și vor face demonstrații practice de tip hands-on.
Congresul se va desfășura la JW Marriott Grand Hotel București și va cuprinde prezentările celor mai prestigioși doctori stomatologi din lume, printre care Galip Gurel, Eric Van Dooren, prof. dr. Nitzan Bichacho, prof. dr. Marius Steigmann.
Despre Florin Lăzărescu
Dr. Florin Lăzărescu este Președintele Societății Europene de Cosmetică Dentară ( ESCD), și membru fondator și director corporații în cadrul Societății de Stomatologie Estetică din România, cea mai importantă societate de profil din țară.
Dr. Lăzărescu este redactor șef al ziarului online Dental Tribune și al ziarului Today.
Dr. Lăzărescu este autorul mai multor articole de medicină dentară dar și editorul și autorul cărții “Incursiune în estetica dentară”, volum distribuit gratuit în 10.000 de exemplare. Ca o recunoaștere a meritelor sale, Quintessence, publică acest volum în 2015 în limba engleză, precum și în 2017 în limba chineză.
Practica sa de zi cu zi este limitată la estetică dentară, implantologie și restaurări ceramice.
„Am reușit să creăm un eveniment ce se bucură de succes internațional, un eveniment de referință în domeniu. Interesul colegilor este mare, locurile au fost epuizate cu aproximativ o lună și jumătate înainte de eveniment, motiv pentru care am decis să facem live streaming din sala principala dar şi interviuri cu lectorii invitați, difuzate on-line live – pentru medicii care nu au reușit să își rezerve din timp un loc.
Digitalizare, self registration, sesiuni paralele în toate sălile din J.W. Marriott, transmisii live ce pot fi urmărite on-line, toate se vor întâmpla la congresul de anul acesta. Sunt mândru de echipa mea și de ce am reușit să organizăm, de edițiile anterioare de succes și de speakerii de renume pe care i-am adus și care au oferit informații prețioase medicilor stomatologi români“, a declarat medicul Florin Lăzărescu, membru fondator al Societății de Stomatologie Estetică din România (SSER) și președinte al Societății Europene de Cosmetică Dentară (ESCD).
Congresul se va continua cu evenimentul de la Iași, din 12-13 octombrie: http://www.sser.ro/cursuri.
Programul congresului poate fi vizualizat aici: http://estheticonnections.eu/schedule/
Pachetul on-line poate fi achiziționat de aici: http://estheticonnections.eu/register/
Live streaming: https://www.facebook.com/sser.romania/
Lista vorbitorilor pe parcursul celor trei zile de congres este disponibilă aici: http://estheticonnections.eu/speakers/
Sursa: Etika Media,
16-05-2018, Vizualizari 436