Agenţia Naţională de Transplant are un nou director executiv - Alexandra Anca Mureşan

Data publicarii: 05-07-2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a doctorului Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, informează miercuri MS.

"Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că nouă lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără: reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, aprobarea Regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele şi recomandările Uniunii Europene.

Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "prof. dr. Octavian Fodor" din Cluj-Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calităţii şi normelor legislative din domeniul sanitar.
Sursa: Agerpres, 05-07-2018, Vizualizari 26
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK