Al zecelea deces ca urmare a virusului Ebola confirmat în estul Republicii Democrate Congo

Data publicării: 10-08-2018

Bilanţul deceselor înregistrate în rândul persoanelor confirmate cu virusul Ebola în provincia Nord-Kivu din estul Republicii Democrate Congo a crescut joi la zece, conform unui raport publicat de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii congolez, Oly Ilunga, a declarat pentru agenţia Xinhua că, odată cu cea de-a zecea epidemie de Ebola confirmată, virusul a devenit endemic în zonele acoperite cu păduri ecuatoriale din această ţară. În ciuda greutăţilor cu care se confruntă autorităţile în încercarea de a elimina virusul, oficialul şi-a exprimat încrederea în răspunsul prompt şi eficient al echipei medicale aflate la faţa locului.

Epidemia din Republica Democrate Congo, declarată încheiată luna trecută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a revenit cu un nou caz confirmat în localitatea Beni la data de 1 august.

Cele zece cazuri de Ebola se numără printre cele 37 de decese cauzate de febra hemoragică înregistrate în Republica Democrată Congo, conform echipei medicale aflate la faţa locului. În plus, 17 cazuri din alte 44 se află sub tratament.

54 de persoane sunt suspecte de Ebola, iar 27 de cazuri urmează să fie testate, a precizat echipa medicală.

Autorităţile locale au trimis 3.220 de doze de vaccin din capitală ca răspuns la campania de vaccinare.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi directorul general adjunct, Peter Salama, responsabil de răspunsul la situaţii de urgenţă au ajuns joi în Kinshasa pentru o evaluare comună a situaţiei împreună cu autorităţile sanitare congoleze.

În epidemia anterioară de febră hemoragică din această ţară, încheiată la sfârşitul lunii iulie, şi-au pierdut viaţa 33 de persoane.

După anunţarea focarului din apropierea oraşului Beni din Nord-Kivu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că stoparea noii epidemii de Ebola din Republica Democrată Congo va întâmpina dificultăţi majore din cauza "zonei de război" în care lucrătorii din cadrul organizaţiilor umanitare nu se pot deplasa fără "escortă înarmată".

Vaccinul experimental, produs de compania farmaceutică Merck, s-a dovedit un succes în timpul primei sale utilizări la scară largă împotriva unui focar din nord-vestul Congo, declarat în urmă cu circa două săptămâni. Peste 3.000 de doze au rămas în stoc în capitala Kinshasa, permiţând autorităţilor transferarea lor rapidă în zonele afectate, din apropierea graniţei cu Uganda.

Ebola, despre care se crede că ar fi răspândită pe distanţe mari de către lilieci, cauzează febră hemoragică, episoade vomitive şi diaree şi se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale pacienţilor infectaţi. Adeseori, boala ajunge la oameni şi prin consumul de carne provenind de la animale infectate.
Sursa: Agerpres, 10-08-2018, Vizualizari 183
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.