Alba: Rezultate "devastatoare" în rândul elevilor evaluaţi în privinţa afecţiunilor coloanei

Data publicarii: 25-05-2017

Peste 71% dintre copiii din clasele a VI-a de la şase şcoli din Alba Iulia evaluaţi în cadrul proiectului "O viaţă dreaptă", iniţiat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, în parteneriat cu un centru de recuperare, au cel puţin o afecţiune a coloanei, rezultatele fiind "devastatoare", potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

După campania de informare din cadrul şcolilor desfăşurată luna trecută, prilej cu care au fost împărţite flyere informative în cadrul şedinţelor cu părinţii, voluntarii au început în această săptămână evaluările afecţiunilor coloanei elevilor.

"Până în momentul de faţă am desfăşurat activităţile proiectului în 6 şcoli, iar rezultatele sunt devastatoare. După primele centralizări rezultă că 71,43% dintre copii au cel puţin o afecţiune şi doar 8,16% au o coloană sănătoasă şi fără probleme. Diferenţa de 20,41% sunt copii care au lipsit sau au refuzat evaluarea. Menţionăm că evaluările s-au desfăşurat cu specialişti kinetoterapeuţi şi voluntari dintre studenţii la Universitatea '1 Decembrie 1918' - Facultatea de kinetoterapie şi motricitate specială", a afirmat, potrivit sursei citate, preşedintele Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, Dragoş Medrea.

Proiectul "O viaţă dreaptă" are ca scop identificarea afecţiunilor coloanei, iar grupul ţintă sunt copiii de clasa a VI-a, moment în care aceste afecţiuni debutează. Rezultatele obţinute vor fi cuprinse într-un studiu şi publicate.

"Dorim să prevenim agravarea acestor afecţiuni, care vor duce spre un adult cu probleme de coloană vertebrală. Kinetoterapia este esenţială pentru copiii care au fost depistaţi cu deficienţe fizice. Sunt exerciţii care se pot face de copii în centre de recuperare medicală, la orele de sport sau acasă. De asemenea, băncile, care nu sunt întotdeauna ergonomice, şi ghiozdanele încărcate contribuie la dezvoltarea acestor afecţiuni. Acest proiect dorim să fie un început al conştientizării acestor probleme", a menţionat Adela Neamţu, kinetoterapeut din cadrul proiectului.

Toţi elevii din clasele a VI-a din Alba Iulia vor fi supuşi unei evaluări în vederea depistării precoce a afecţiunilor coloanei vertebrale şi a recuperării acestora. De această campanie de depistare precoce şi diagnosticare a cifoscoliozei vor beneficia aproximativ 550 de copii.

Proiectul 'O viaţă dreaptă' se va desfăşura până în iunie, pe parcursul a trei etape.

''Acum trei ani de zile am început acest proiect prin evaluarea şi diagnosticarea a aproximativ 2.200 de copii din clasele V, VI, VII şi VIII şi am obţinut rezultate dezastruoase. Am avut 3 medici specialişti, 4 fizio-kinetoterapeuţi, un asistent medical, 4 asistenţi sociali şi un psiholog care au ajutat la derularea proiectului cu peste 300 de ore de voluntariat. Aproape 60% dintre copiii consultaţi au primit scrisoare medicală: 13,08% au cifoză şi atitudine cifotică, 29,06% copii cu atitudine scoliotică, 13,80% copii cu cifoscolioză, 11,30% copii cu hiperlordoză, 50,36% prezintă platfus. Având în vedere numărul de copii care prezintă astfel de afecţiuni remediabile, am reluat proiectul şi l-am targetat către copii de clasa a VI-a, moment în care se instalează atitudinile acestea'', a menţionat Dragoş Medrea.

Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice, mai ales în regiunea lombară, în plan frontal, luând forma literei 'C', urmată de o modificare compensatorie apărută în zona următoare, realizând litera ' S'. Această deformare observată mai bine din spatele persoanei sau din faţă se manifestă spre dreapta sau spre stânga, în funcţie de greşelile de poziţie ale coloanei.

Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale în plan sagital (în planul vertical de simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Cifoscolioza este o deviaţie dublă a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioară şi curbură laterală.

Netratate, în timp, aceste afecţiuni se pot permanentiza, iar în momentul în care persoana încearcă să adopte o poziţie corectă, se declanşează durerile de spate. În 80% din cazuri, cauzele apariţiei scoliozei nu sunt cunoscute. Scolioza apare de obicei în copilărie sau în adolescenţă şi este asociată cu factori congenitali (spina bifida), cu factori locali (durerea sau spasmul muscular), cu alte afecţiuni musculare sau nervoase ori cu inegalitatea membrelor inferioare.

Poziţia incorectă a copilului pe scaun încă din primii ani de viaţă, la masă, acasă şi apoi la grădiniţă, la şcoală, la birou sau în bancă, purtarea incorectă a ghiozdanului pot genera în timp o parte din aceste deformări nedorite. Creşterea bruscă în înălţime, evitarea practicării regulate a sportului care întăreşte musculatura spatelui pot contribui şi ele la deformări ale coloanei. Există şi alte cauze care pot determina devierile coloanei, cum ar fi deficitul vitaminei D (rahitism), miopia, modificări ale auzului, care obligă copilul să adopte atitudini poziţii asimetrice sau incorecte pentru a compensa defectul în detrimentul unei poziţii normale. Aceste boli ar trebui identificate la timp, prin controale de specialitate şi tratate ca atare.
Sursa: Agerpres, 25-05-2017, Vizualizari 139
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK