Alegeri pentru Colegiul Medicilor Bucuresti

Data publicării: 30-11--0001

Primul tur pentru desemnarea membrilor Consiliului Municipal al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti (CMMB), a reprezentantilor acestui organism in Adunarea Generala Nationala si a membrilor Comisiei de cenzori, pentru mandatul 2007-2011, se va desfasura in zilele de 26, 27, 28 si 29 noiembrie 2007.
    In conformitate cu prevederile Legii 95/2006 si ale Regulamentului electoral, alegerile sunt valabile din primul tur, daca la vot se prezinta minimum 2/3 dintre membrii CMMB cu drept de vot.
    In cazul in care dupa primul tur nu se vor intruni conditiile legale, Consiliul Municipal a hotarat organizarea celui de-al doilea tur, in zilele de 12, 13, 14 si 15 decembrie 2007.
    In ambele tururi de scrutin, procesul de votare se va desfasura intre orele 8,00 si 20,00. Medicii care doresc sa candideze isi pot depune dosarul la secretariatul CMMB, din str.Avram Iancu nr. 1, sector 2, in perioada 1 - 10 noiembrie 2007, intre orele 8,00 si 22,00. Cei care doresc pot depune odata cu candidatura si un program electoral.
    Listele cu candidati vor fi publicate in Buletinul CMMB si pe pagina web, http://www.cmb.ro/alegeri.
    Potrivit Regulamentului electoral, reprezentantii in Consiliul National al Medicilor se aleg prin vot secret, din randurile membrilor consiliului local si ai reprezentantilor locali in Adunarea Generala Nationala, de catre acestia, reuniti intr-o sedinta comuna de alegeri.
    Dreptul de vot, precum si dreptul de a fi ales in organele de conducere il au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania.
    Dreptul de a alege si de a fi ales se poate exercita numai in cadrul colegiului al carui membru este medicul respectiv, mai prevede Regulamentul.
Sursa: Rompres, Vizualizari 2347
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.