Alergia la praf (alergia la acarieni)

Alergia la praf (alergia la acarieni)

Alergia la praf este determinată de prezenţa în particulele de praf a unor microorganisme ce poartă denumirea de acarieni de praf.


Acarienii determină cel mai frecvent alergia la praf, care se poate manifesta ca o răceală prelungită sau prin intermediul unor fenomene astmatice.

 

Această patologie este una frecventă, afectând 1 din 3 persoane din populaţia generală. Aproximativ 1 din 2 adulţi cu astm şi 8 din 10 copii cu astm prezintă o componentă alergică în cadrul bolii.

 

Acarienii de praf se găsesc pretutindeni în casă, putând fi identificaţi la nivelul covoarelor, canapelelor, scaunelor capitonate, saltelelor. Condiţiile de mediu preferate sunt reprezentate de căldură şi umiditate, locurile reci şi uscate determinând dispariţia acestora. Din cauza acestor preferinţe de mediu există chiar un apogeu al apariţiei alergiilor la acarieni şi anume în lunile iulie şi august, când temperatura şi umiditatea prezintă cele mai ridicate valori. Principala sursă de hrană este reprezentată de tegumentele moarte, atât de la oameni, cât şi de la animale. [1, 2, 4]


Etiologie

Praful de casă reprezintă o combinaţie de alergeni ce poate varia, cei mai frecvenţi factori alergeni fiind:

  • acarienii;
  • gândacii de bucătărie;
  • fungii (mucegaiul);
  • animalele de companie (blana, glandele secretorii anale, sebacee, salivare, urina).


Oricare dintre aceşti alergeni pot determina un răspuns imun prin apariţia imunoglobulinelor de tip E, caracteristice răspunsului inflamator alergic. [2]


Simptomatologie

Simptomele alergiei la praf sunt deseori similare cu cele ale alergiei la polen, cel mai frecvent fiind reprezentate de:

  • inflamaţia (edem al mucoaselor: conjunctivală, nazală, bronşică) şi pruritul (mâncărimea) atât la nivelul ochilor (conjunctivită), cât şi la nivelul nasului (rinită);
  • hipersecreţie lacrimală şi nazală;
  • strănutul, dar şi simptome respiratorii precum wheezingul (în cadrul unei alergii, căile aeriene se îngustează din cauza inflamaţiei de la nivel parietal, determinând o respiraţie şuierătoare). [1], [4]

 

Acarienii sunt cea mai frecventă cauză determinantă a alergiei la praf. Expunerea frecventă şi în cantităţi ridicate la aceste microorganisme este responsabilă de apariţia astmului la copii. Alergia apare la proteinele acarienilor. De fiecare dată când se va folosi aspiratorul sau cineva va călca pe un covor, aceştia vor fi antrenaţi în aer, iar după o perioadă de timp se vor depune din nou, în special la nivelul ţesăturilor. Majoritatea persoanelor care inspiră aceste particule prezintă simptomele alergiei la praf.

Acarienii nu muşcă, nu răspândesc boli şi de obicei nu trăiesc pe oameni. Singurii afectaţi de aceste microorganisme sunt cei alergici la praf. [1, 2]


Prevenţie

Există modalităţi de a limita cantitatea de acarieni din casă prin:

  • alegerea unei podele din lemn în loc de covor;
  • utilizarea unor jaluzele ce pot fi uşor curăţate;
  • curăţarea pernelor, jucăriilor din pluş, perdelelor prin spălare sau aspirare;
  • utilizarea pernelor şi păturilor sintetice în locul celor de lână sau pene;
  • utilizarea unui aspirator cu filtru HEPA deoarece acesta înlătură mult mai eficient praful din casă;
  • ștergerea suprafeţelor cu o cârpă umedă, curată.

 

În privința animalelor de companie, trebuie știut faptul că nu blana determină apariţia reacţiilor alergice, ci tegumentele moarte, saliva, secreţiile glandelor anale, sebacee sau urina.

Pentru a reduce cantitatea de acarieni din casă ar trebui să limităm accesul animalului la o singură cameră, să nu i se permită intrarea în dormitor, spălarea acestuia la două săptămâni, spălarea la 60 de grade a tuturor păturilor pe care animalul stă. [2, 3, 4]


Investigaţii suplimentare

Atât timp cât etiologia alergiei este clară, pacientul nu necesită investigaţii suplimentare. De asemenea, în cazul unei alergii severe se recomandă renunţarea la animalul de companie (dacă acesta există) sau evitarea contactului cu animalele de companie dacă simptomele se agravează la interacţiunea cu acestea.

Dacă este necesar, atât pentru alergia la praf, cât şi pentru alergia la animale, se poate realiza prick testul, scratch testul, intradermoreacţie, scrape testul şi patch testul ce vor fi realizate în spital de către un specialist în alergologie.

 

  • Prick testul presupune înţeparea tegumentului cu un ac ce conţine o cantitate mică de alergen.
  • Scratch testul presupune o zgârietură profundă dermică realizată cu ajutorul unui ac bont.
  • Intradermoreacţia se realizează prin injectarea unei mici cantităţi de alergen sub derm cu o seringă hipodermică.
  • Scrape testul se realizează prin raclarea (răzuriea) tegumentului astfel încât să fie îndepărtat stratul superficial al epidermului.
  • Patch testul presupune aplicarea la nivelul tegumentului a unui plasture ce conţine o mică cantitate de alergen.

Dacă apare un răspuns imun sub forma apariţiei unei urticarii, a unui rash sau chiar a anafilaxiei, se va consemna alergia. [5]


Tratament

Până la tratamentul medicamentos, pentru o ameliorare a simptomatologiei trebuie respectate câteva reguli generale precum:

  • renunţarea la fumat;
  • renunţarea la animalul de companie sau la contactul cu factorii posibili declanşatori;
  • evitarea expunerii precoce a sugarilor la alergeni sau la fum de ţigară deoarece pot dezvolta patologii alergice.


Tratamentul medicamentos se realizează cu ajutorul antihistaminicelor: picăturilor oftalmice sau tablete şi cu ajutorul corticoterapiei inhalatorii.

 

Un alt pas important în tratamentul alergiei este reprezentat de evitarea prafului casnic, acesta fiind cauza alergiei. Îndepărtarea în totalitate a acestuia nu este posibilă, însă se poate urmări o reducere a cantităţii acestuia prin câţiva paşi simpli anterior menţionaţi.

 

în cazurile severe, ce nu pot fi controlate prin terapia medicamentoasă şi reguli generale de igienă, poate fi avută în vedere imunoterapia sau desensibilizarea la un anumit alergen.

Aceasta se realizează prin intermediul unor injecări succesive de alergen pentru a desensibiliza sistemul imun. Alergenul este injectat în cantităţi foarte mici ce nu pot determina apariţia unei reacţii alergice, însă suficiente pentru a învăţa sistemul imun să nu mai reacţioneze la alergen. Timp de câteva săptămâni, respectiv luni, vor fi administrate doze crescânde de alergen. Imunoterapia este îndelungată, scumpă şi necesită supravegherea unui specialist, fiind realizată în spital. Ea va fi luată în considerare atunci când toate opţiunile terapeutice au eşuat. [3, 4]


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK