Ancheta epidemiologica la un grup scolar din Targu-Jiu

Data publicării: 29-05-2007

Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Gorj desfasoara o  ancheta epidemiologica la grupul scolar industrial de materiale de constructii din Targu-Jiu, unde au fost depistate sase cazuri de TBC pulmonar, transmite corespondentul Agentiei ROMPRES.
    Potrivit directorului executiv al ASP Gorj, Aristica Morosanu, in cursul lunii aprilie, la   scoala respectiva a fost depistat un profesor cu TBC pulmonar secundar, aflat in evidenta pasiva inca din anul 1999, acesta fiind izolat la Spitalul de pneumoftiziologie din Dobrita.
    Extinzand ancheta, medicii au mai diagnosticat inca patru cazuri de tuberculoza pulmonara la elevi si unul la un alt cadru didactic, fiind luata masura izolarii acestora la spitalul gorjean de profil din Dobrita.
    Cu acelasi prilej, s-a constatat ca majoritatea dintre persoanele bolnave depistate au cate un membru al familiei diagnosticat cu TBC pulmonar.
    Institutiile sanitare au efectuat diagnosticul biologic la toti cei 1.520 de elevi ai grupului scolar din Targu-Jiu, acestia fiind supusi si examenului radiologic.
    De asemenea, s-a asigurat dezinfectia terminala in toate functionalitatile scolii, respectiv sali de clasa, ateliere, internat, bloc alimentar, cancelarii, grupuri sanitare, ancheta epidemiologica aflandu-se in plina desfasurare.
Sursa: Rompres, 29-05-2007, Vizualizari 647
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.