Anchiloglosia - limba fixată

Anchiloglosia (cunoscută și ca limba fixată sau limba scurtă) este un defect congenital al frenului lingual - membrana ce fixează fața ventrală (inferioară) a limbii la planșeul bucal. Această formațiune anatomică este mult mai scurtă și nu permite mobilizarea adecvată a limbii, limitând mișcarea de protracție ceea ce îngreunează alimentarea copilului mic (a suptului) și poate produce tulburări de fonație. Malformația se poate transmite ereditar sau apare în contextul unor sindroame genetice. În forme mai ușoare, tratamentul nu este necesar, existând posibilitatea compensării defectului prin întinderea țesutului și acomodarea limbii la aceste mișcări reduse.

Rolul frenului lingual și metode de evaluare a funcțiilor sale după Hazelbaker

1. În mișcarea de lateralitate

gr. 2 – mișcarea e permisă complet
gr. 1 – se poate deplasa corpul limbii, nu și vârful ei
gr. 0 – imposibilitatea realizării acestei mișcări.

2. În mișcarea de extensie a limbii

gr. 2 – vârful limbii poate depăși nivelul buzei inferioare spre anterior
gr. 1 – vârful limbii depășește ușor doar nivelul gingiei inferioare
gr. 0 – nu se poate realiza.

3. În mișcarea de ridicare a limbii

gr. 2 – vârful poate fi ridicat până la jumătatea gurii
gr. 1 – doar marginile limbii pot fi ridicate până la jumătatea gurii
gr. 0 – vârful nu poate fi ridicat sau se ridică cu închiderea simultană a gurii.

4. Mărirea lungimii limbii, atunci când este ridicată

gr. 2 – mai mult decât 1 cm
gr. 1 – 1 cm
gr. 0 – sub 1 cm.

5. Protruzia spre anterior a limbii

gr. 2 – completă
gr. 1 – moderată
gr. 0 – minimă sau imposibilă.

Pe lângă acestea, există o serie de mișcări și mai complexe (poziții adaptate de limbă în timpul suptului, de exemplu), imposibil de a fi efectuate la o amplitudine normală în cazul unui fren prea scurt.

Cauze

Anchiloglosia este o malformație congenitală și apare la copiii ai căror părinți prezintă, de asemenea, un fren scurt. În unele cazuri apare în cadrul unor sindroame genetice. Incidența malformației este de trei ori mai mare la sexul masculin decât la cel feminin. Se estimează un procent de 4,8% de cazuri de anchiloglosie în rândurile populației.

Simptome

La unii copii anchiloglosia poate fi asimptomatică. În cazurile în care malformația se manifestă, pot fi observate următoarele modificări:
- Alăptarea la sân este dificilă, copilul nu crește in greutate conform schemei normale;
- Senzația de tăiere sau jenă sub limbă la încercarea de a efectua anumite mișcări ale acesteia;
- Dificultatea de a cânta la anumite instrumente muzicale (de suflat);
- Imposibilitatea de a mânca înghețată;
- Pronunțarea incorectă a unor consoane;
- Obiceiuri vicioase de compensare a defectului etc.

Clasificarea morfologică după Kotlow:

Se face pe baza măsurării clinice a distanței dintre vârful limbii și punctul de fixare al frenului lingual pe fața sa ventrală. În mod normal, aceasta trebuie să fie mai mare de 1,6 cm, valorile mai mici indică anchiloglosia astfel:
Clasa I – Distanța cuprinsă între 1,2 și 1,6 cm. Anchiloglosie ușoară.
Clasa II – Distanța măsurată este de 8-11 mm. Anchiloglosie moderată.
Clasa III – Între 3 și 7 mm. Anchiloglosie severă.
Clasa IV – Sub 3 mm. Anchiloglosie completă.

Complicații

- Tulburări de fonație și vorbire. Cele mai frecvente tulburări apar la pronunțarea consoanelor r, s, z, t, d, l.
- Alimentația dificilă cu pierderea consecutivă în greutate a copilului;
- Persistența fenomenului de deglutiție infantilă;
- Anomalii maxilare de tipul prognatismului mandibular, ocluziei încrucișate, ocluziei deschise, etc.
- Igiena orală dificilă;
- Respirația orală;
- Halitoză și predispoziție la carii dentare;
- Din cauza interrelațiilor anatomice între osul hioid, limbă, mușchi supra- și subhioidieni, se produce o alterare funcțională a lor. Osul hioid capătă o poziție mai anterioară și superioară decât în mod normal, subhioidienii se întind, modificând rapoartele anatomice cu toate structurile pe care se inseră sau pe care își au originea;
- Dureri ale articulației temporo-mandibulare, migrene;
- Afectarea coloanei vertebrale și a posturii (lordoză, cifoză).

Posibilități de tratament

Uneori nu este necesar tratamentul defectului, deoarece în timp se poate autorezolva.
Este importantă colaborarea cu un logoped, pentru a preveni și ameliora tulburările de vorbire.

Când se indică tratamentul chirurgical

- La nou-născuții ce nu pot fi alimentați corespunzător din cauza defectului;
- În situațiile în care anchiloglosia creează condiții favorabile instalării unor anomalii dento-maxilare (prognatism mandibular, diastemă etc);
- Când apar tulburări în vorbire, incapacitatea de a pronunța incorect anumite sunete sau foneme;
- Dacă anchiloglosia reprezintă punctul de plecare al unor afecțiuni generale – tulburări de nutriție, afecțiuni gastrointestinale. Apneea de somn și sforăitul pot fi cauzate și ele, de un fren lingual prea scurt, caz în care se impune intervenția chirurgicală;
- Incomodități de ordin social sau personal cum ar fi: dificultăți în sărut, în consumul anumitor alimente (de exemplu – înghețata), imposibilitatea de a purta proteză dentară din cauza mobilizării acesteia de către fren.

Tehnici chirurgicale:

Frenotomia
Se indică la nou-născuții ce fiind alăptați la sân, produc, pe de o parte, leziuni mamelonare și durere în timpul alăptării; pe de altă parte, copilul nu se alimentează corespunzător deoarece suptul nu îi oferă cantitatea necesară de lapte. Acest aspect poate fi evaluat și prin urmărirea creșterii în greutate după naștere, creștere care va fi insuficientă.
Intervenția constă în secționarea frenului lingual în porțiunea sa centrală, printr-o incizie de aproximativ 1 cm. Copilul va sta în brațele mamei, iar limba se va ridica și fixa cu ajutorul degetelor sau a unui instrument special. Nu se recurge la anestezia locală, deoarece la această vârstă frenul este slab inervat și vascularizat. În cazuri extreme sau la solicitarea părinților, se pot aplica local geluri cu anestezic. Se recomandă alăptarea la sân a copilului după frenotomie pentru următoarele câteva mese. Nu se aplică fire de sutură și nu se indică antibiotice. Depozitele albe de fibrină ce vor apare în zonă la câteva zile nu trebuie să-i alarmeze pe părinți prin confundarea cu puroiul, deoarece reprezintă o etapă normală în vindecare.

Frenectomia
Se indică atunci când frenul este mai gros, existând riscul unei hemoragii sau a recidivei prin reapariția frenului în urma cicatrizării. Intervenția se face sub anestezie generală la copiii mici și sub anestezie locală la adolescenți și adulți. Se efectuează câteva incizii, sub anestezie locală, pentru eliminarea frenului. Există și alternativa unor tehnici moderne cu laser, minim invazive.