Aproape fiecare a treia persoană din lume este supraponderală sau obeză (studiu)

Data publicării: 13-06-2017

Aproape fiecare a treia persoană din lume este supraponderală sau obeză, iar ratele acestor afecţiuni cresc în rândul copiilor, potrivit unei cercetări publicate luni şi citate de DPA.

Ponderea persoanelor obeze s-a dublat din 1980 în peste 70 de ţări şi a crescut în majoritatea celorlalte, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine, care a acoperit 195 de ţări în intervalul 1980 - 2015.

În 2015, excesul de greutate corporală a afectat 2,2 miliarde de copii şi adulţi. În rândul acestora, circa 700 de milioane - dintre care aproape 108 milioane de copii - sunt obezi.

"Excesul de greutate corporală este una dintre cele mai stringente probleme de sănătate publică ale timpurilor noastre, care afectează aproape una din trei persoane", a declarat autorul principal al studiului, Ashkan Afshin, de la Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) din Seattle, SUA.

Dintre primele 20 cele mai populate ţări din lume, Statele Unite prezintă cel mai ridicat nivel de obezitate în rândul copiilor şi adulţilor tineri, cu o rată de 13%, în timp ce Egiptul are cele mai multe cazuri de adulţi obezi, cu o rată de 35%.

La nivel global, media obezităţii a fost de 5% în rândul copiilor şi de 12% în rândul adulţilor.

Bangladesh şi Vietnam au fost statele cu cea mai mic număr de cazuri la ambele categorii, de aproximativ 1%.

De asemenea, potrivit studiului, 4 milioane de persoane au decedat în 2015 din cauza unor boli legate de supraponderalitate sau de obezitate. Bolile cardiovasculare au fost responsabile pentru două treimi dintre aceste decese, urmate de diabet, boli de rinichi şi de cancer.

Obezitatea a fost definită printr-un indice de masa corporală (IMC) mai mare de 30, iar supraponderalitatea printr-un IMC de 25-30.

Studiul a fost lansat în cadrul unei conferinţe desfăşurate în capitala Suediei, Stockholm.
Sursa: Agerpres, 13-06-2017, Vizualizari 174
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.