Arad: Cercetători din nouă ţări, la conferinţa despre bioetică BNAS organizată de Universitatea ''Vasile Goldiş''
Data publicării: 04-05-2017
''Conferinţa organizată de UVVG Arad, prima de o asemenea amploare organizată în România, reuneşte specialişti în bioetică şi discipline conexe, în cadrul celor cinci mari teme ale conferinţei: bioetică şi drept, etică medicală, aspecte etice în cercetarea şi tehnologia biomedicală, educaţie bioetică, comitete de bioetică. Între participanţi se numără cadre didactice, cercetători şi studenţi din Italia, Ungaria, Polonia, Serbia, Ucraina, Macedonia, Iordania, Hong Kong şi, bineînţeles, din România. Ea se adresează unui public ţintă variat care include medici, filosofi, avocaţi, cadre didactice universitare, jurişti, psihologi, sociologi şi asistenţi sociali, responsabili de politici publice, dar şi membri ai comitetelor de etică'', potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de UVVG.
Invitaţi speciali ai conferinţei ce se va desfăşura pe parcursul a două zile sunt sunt Corrado Viafora de la Universitatea din Padova, Stefan Lorenz Sorgner de la Universitatea 'John Cabot' din Roma şi Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Conferinţa internaţională este organizată sub egida UVVG din Arad, prin Centrul de Bioetică şi Studii Sociale, Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport.
''Bioetica este domeniul care se preocupă de aspectele morale, legale şi religioase ale ştiinţelor vieţii şi biotehnologiilor medicale. Aceste ştiinţe au cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare fără precedent, iar faptul că aplicarea lor a vizat chiar fiinţa umană a solicitat o nouă perspectivă morală, în scopul prevenirii eventualelor abuzuri sau încălcări ale vieţii, demnităţii şi autonomiei persoanelor'', se menţionează în comunicat.
Conform acestuia, conferinţa BNAS 2017 este concepută spre a oferi participanţilor o platformă pentru explorarea unor probleme etice şi juridice din domeniul bioeticii, în contextul noilor provocări generate de descoperirile ştiinţifice realizate în secolul XXI.
Sursa: Agerpres,
04-05-2017, Vizualizari 240