Arad: Colaborare academică româno-americană în domeniul medical

Data publicării: 06-07-2018

Mai mulţi studenţi şi cadre didactice de la Universitatea Rutgers din New Jersey (SUA) se află în vizită în Arad, în baza unei colaborări în domeniul medical cu Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" (UVVG), oaspeţii americani întâlnindu-se joi cu conducerea Consiliului Judeţean.

Potrivit preşedintelui UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, cu acest prilej, preşedintelui CJ Arad i-a fost prezentat stadiul colaborării între cele două universităţi, o colaborare care produce deja efecte concrete, cunoscute şi apreciate şi în alte universităţi din Europa şi care se doreşte a fi extinsă.

"Proiectul, acceptat şi sprijinit de Universitatea Harvard (SUA), a început în Columbia şi continuă în România. El presupune reducerea timpilor de intervenţie la pacient, la 2 ore, perioadă considerată astăzi optimă pe plan mondial. Este vorba despre un proiect privind în primul rând managementul pacientului politraumatizat şi al pacientelor cu operaţie cezariană. Sunt două direcţii cu incidenţă mare la populaţia tânără, unde intervenţia rapidă poate salva vieţi", a precizat reprezentantul UVVG.

La rândul său, preşedintele CJ, Iustin Cionca, a afirmat că între CJ Arad şi UVVG Arad există o relaţie de parteneriat, administraţia judeţeană apreciind importanţa facultăţii de medicină din cadrul UVVG în pregătirea personalul medical.

La finalul vizitei, prof. univ. dr. Aurel Ardelean a arătat că parteneriatul dintre universitatea din Arad şi cea din New Jersey este printre primele de acest gen din Europa.

"Zilele trecute am participat, la Budapesta, la aniversarea Universităţii Semmelweiss din capitala Ungariei, unde am fost abordat de trei rectori ai unor universităţi europene, care mi-au solicitat relaţii suplimentare referitoare la această colaborare. Împreună cu colaboratorii noştri din SUA gândim în această perioadă încă o direcţie de dezvoltare a facultăţii noastre de medicină pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sistemului de sănătate arădean şi, de ce nu, şi românesc", a adăugat preşedintele UVVG Arad.
Sursa: Agerpres, 06-07-2018, Vizualizari 294
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.