Arahnodactilia

Arahnodactilia congenitală este o afecțiune genetică autozomal dominantă ce prezintă anumite caracteristici ale fenotipului comune cu sindromul Marfan.

Arahnodactilia este determinată de mutația genei FBN2 de la nivelul cromozomului 5q23, sindromul Marfan fiind cauzat de mutația genei FBN1. [1][2]

Epidemiologie

Arahnodactilia congenitală a fost recent acceptată ca entitate distinctivă, după demonstrarea mutației la nivelul genei FBN2.

Se manifestă în mod egal la bărbați și femei, iar prevalența este dificil de estimat din cauza simptomelor comune cu sindromul Marfan. Cu toate acestea, testele moleculare genetice pot confirma diagnosticul de arahnodactilie congenitală și pe viitor se poate stabili cu acuratețe incidența reală. [2][4]
Numărul de pacienți raportat este în continuă creștere după identificarea mutației genei FBN2.

Etiologie

Arahnodactilia congenitală a fost descrisă pentru prima dată de Beals și Hecht în 1971. Este cauzată de mutația genei FBN2 situată la nivelul brațului lung al cromozomului 5 (5q23). Cromozomii, situați în nucleul celulelor umane, transportă informația genetică pentru fiecare individ în parte. Celulele corpului uman au în mod normal 46 cromozomi. Perechile de cromozomi sunt numerotate de la 1 la 22. Bărbații au un cromozom de tip X și unul de tip Y, iar femeile au doi cromozomi de tip X. Fiecare cromozom prezintă un braț scurt denumit „p” și un braț lung denumit „q”. Cromozomii sunt de asemenea divizați în multe benzi ce sunt numerotate. De exemplu, cromozomul 5q23-31 se referă la banda 23-31 de pe brațul lung al cromozomului 5.

 

Gena FBN2 a fost descoperită în timpul cercetărilor pentru identificarea bazelor genetice ale sindromului Marfan. Mutațiile identificate până acum la nivelul genei FBN2 sunt similare celor de la nivelul genei FBN1 asociate cu tulburările neonatale din cadrul sindromului Marfan.

Fibrilinele sunt glicoproteine bogate în cisteină și au un rol important în formarea fibrelor elastice ale țesutului conjunctiv. Se presupune că fibrilina-2 asamblează fibrele elastice în timpul embriogenezei, în timp ce fibrilina-1 generează forță structurală majoră, oferind suport țesuturilor și organelor. Mutațiile identificate în gena FBN2 modifică structura centrală a fibrilinei-2 prin alterarea cisteinei, ștergerea unui întreg domeniu sau adăugarea posibilă a unui nou loc de glicozilare la nivelul domeniului.

 

Mozaicismul germinal a fost observat în familiile afectate de arahnodactilia congenitală. Prezența mozaicismului gonadal în gena FBN2 este important în vederea unui sfat genetic adecvat. Mozaicismul somatic se pretinde a fi explicația pentru variațiile fenotipice la indivizii afectați.

Mutațiile genei FBN2 au fost identificate în aproape jumătate dintre cazurile de arahnodactilie congenitală. [1][2][3][4]

Manifestări clinice

Indivizii afectați de arahnodactilie congenitală poti fi ușor identificați la naștere prin:

• poziția mâinii cu degetele încleștate;
• malformații ale urechii la nivelul helixului superior;
  
• antihelix proeminent;
• degete lungi cu elongații ale falangelor ce se observă pe radiografie;
• torace în carenă;
• palatoschizis;
• camptodactilie.

 
Contractura de grade diferite la naștere poate implica articulațiile mari și este prezentă la toți copiii afectați. Cel mai frecvent afectate sunt articulațiile coatelor, genunchilor și degetelor. Contractura se poate reduce în severitate, dar un anumit grad de camptodactilie rămâne mereu prezent.

Anvergura brațelor mărește statura corpului, dar discrepanța poate trece neobservată din cauza contracturii localizate la coate și degete.

Cea mai gravă complicație a arahnodactiliei congenitale este scolioza și câteodată cifoscolioza determină intervenția chirurgicală.

 

A fost raportat un număr de cazuri cu modificări cardiovasculare în cazul pacienților cu mutație a genei FBN2. Prolapsul de valvă mitrală poate fi diagnosticat la pacienții cu arahnodactilie congenitală.

Deși s-a sugerat că malformațiile congenitale de inimă sunt relativ frecvente, acestea au fost raportate într-un studiu doar la 2 din 22 cazuri cu mutații ale genei FBN2.

Anomaliile oftalmologice sunt prezente în 20% din cazuri.

Indivizii cu arahnodactilie sunt din punct de vedere mental normali. O întârziere în dezvoltarea motorie este comună din cauza contracturii. A fost raportată și dizlocarea articulațiilor, în mod special cea patelară. [4][5][6]

Diagnostic

Diagnosticul de arahnodactilie congenitală este suspectat în urma evaluării clinice și identificării simptomelor caracteristice. În aproximativ 75% din cazuri, diagnosticul poate fi confirmat prin teste moleculare genetice în urma detectării mutațiilor la nivelul genei FBN2.

Diagnostic antenatal

Diagnosticul molecular antenatal este posibil la dorința părinților după sfatul genetic. Ecografia poate fi folosită pentru a demonstra contractura articulațiilor și hipokinezia în cazurile suspectate.  [1][3][4]

Diagnostic diferențial

Sindromul Marfan

Principalul diagnostic diferențial se face cu sindromul Marfan.
Arahnodactilia congenitală prezintă aceleași manifestări osoase ca și sindromul Marfan, precum: 

• facies specific sindromului Marfan;
• arahnodactilie;
• camptodactilie;
• cifoscolioză.

Pacienții cu arahnodactilie nu prezintă în mod normal complicații oftalmologice și cardiovasculare regăsite în cazul pacienților cu sindrom Marfan. Deși prezența contracturilor este specifică sindromului Marfan, au fost raportate cazuri în care pacienții cu sindrom Marfan prezentau și un grad ușor al contracturii.
Subluxația cristalinului este prezent la aproximativ jumătate dintre pacienții cu sindrom Marfan.

Complicațiile cardiovasculare prezente sunt dilatarea inelului aortic și prolapsul de valvă mitrală, dar și regurgitarea mitrală este întâlnită uneori la pacienții cu arahnodactilie. Alte malformații congenitale ale inimii au fost raportate, dar dilatarea aortică este moderată și staționară în arahnodactilie.

Ectopia lentis este foarte rară în cazul pacienților cu arahnodactilie congenitală, dar modificările oculare generale se estimează a fi prezente în 20% din cazurile cu arahnodactilie.
Este dificilă diferențierea dintre sindromul Marfan și arahnodactilia congenitală, drept dovadă fiind și primul pacient diagnosticat de către Dr. Antoine Marfan în 1898 cu sindrom Marfan, cu toate că acesta prezenta mai degrabă caracteristicile arahnodactiliei congenitale.
Pacienții cu sindrom Marfan în perioada neonatală pot avea malformații ale urechii, ce îngreunează diagnosticul diferențial.

Artrogripoza congenitală este o boală congenitală rară caracterizată prin pierderea mobilității articulare de la naștere până la proliferarea țesutului fibros. Simptomele acestei afecțiuni pot fi:

• • raza scurtă de mișcare a articulațiilor;
  • umerii incurbati și rotați intern;
  • articulațiile radiocarpiene incurbate;
  • mușchi nedezvoltați.
    

Sindromul Gordon

Sindromul Gordon este o afecțiune extrem de rară ce aparține unui grup de boli genetice cunoscut sub numele de artrogripoze distale. Acestea sunt caracterizate prin rigiditate și slăbirea mobilității articulațiilor membrelor inferioare. Aceste articulații au tendința de a fi permanent în poziție flexată.
Sindromul Gordon se caracterizează prin:

• fixare permanentă a numeroase degete în poziție de flexie-camptodactilie; 
  
• picior strâmb;
• palatoschizis.

Severitatea simptomelor poate varia de la caz la caz.

Homocisteinuria

Homocisteinuria este o boală metabolică rară caracterizată prin excesul de homocisteină în urină. Aceasta poate rezulta prin deficiența uneia dintre enzimele implicate în conversia aminoacidului esențial metionină în cisteină sau prin afectarea transformării homocisteinei în metionină. Enzimele sunt proteine ce accelerează rata reacțiilor chimice din corp.

Aminoacizii, ce reprezintă „caramizile” din care sunt construite proteinele, sunt esențiali pentru creșterea și dezvoltarea adecvată. În cele mai multe cazuri, homocisteinuria este cauzată de reducerea activității unei enzime denumită cistationin beta-sintetaza (CBS).

În urma deficienței de enzimă CBS, copiii afectați nu se dezvoltă și nu cresc în greutate după cum ar trebui conform vârstei. În jurul vârstei de 3 ani apar simptome noi cum ar fi subluxația cristalinului asociată cu tremurul irisului, miopie și alte simptome oculare.

Deși gradul de inteligență poate fi normal în anumite cazuri, mulți copii pot avea un deficit mental și pot manifesta crize epileptice.
Indivizii afectați prezintă talie înaltă, arahnodactilie, scolioză, torace excavat sau torace în carenă, osteoporoză.

Sindromul Stickler

Sindromul Stickler face parte dintr-un grup de afecțiuni ce se manifestă la nivelul țesutului conjunctiv. Este afectat colagenul din organism, care este cea mai des întâlnită proteină din corp, aproximativ o treime din totalitatea proteinelor fiind pe bazムde colagen.

Manifestări clinice:

• oculare - miopie, cataractă, glaucom;
• risc ridicat de dezlipiri retiniene ce pot afecta ambii ochi;
• osoase - afectare precoce a articulațiilor ce poate evolua în timp spre osteoartrită;
• micrognație - mandibulă mai scurtă decât maxilarul rezultând un contact insuficient între suprafețele de mestecare dintre dinții superiori și cei inferiori;
• pierdere a auzului;
• deformare a coloanei vertebrale - scolioză, prolaps de valvă mitrală. [1][4][6][7][8]
  

Tratament

Tratamentul este simptomatic și poate necesita o întreagă echipă de specialiști.
Terapia fizică poate fi folosită încă din copilărie pentru a trata contracturile articulare și a scădea efectele hipoplaziei musculare. În multe cazuri, contracturile articulare dispar spontan fără tratament, odată cu înaintarea în vârstă și dezvoltarea fizică.

Cifoscolioza este de cele mai multe ori progresivă și poate necesita tratament chirurgical.
Se recomandă efectuarea unei ecocardiografii pentru a detecta o eventuală afectare cardiacă ce poate fi asociată cu arahnodactilia. [4]

Sfatul genetic

Arahnodactilia congenitală este o afecțiune transmisă autozomal dominant. Rata de recurență este estimată la 50%. Trebuie ținut cont întotdeauna de mozaicismul germinal când se face sfatul genetic. Dacă nici unul dintre părinți nu este afectat clinic, există totuși un risc scăzut pentru copii din cauza mozaicismului germinal.