Argeş: Şapte copii abandonaţi în spitalele din judeţ în a doua jumătate a anului trecut

Data publicării: 21-02-2017

Şapte copii au fost abandonaţi în unităţile sanitare din judeţul Argeş în a doua jumătate a anului 2016, conform datelor dintr-un raport întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

Potrivit raportului, cinci dintre minorii părăsiţi, care aveau părinţii domiciliaţi în judeţul Argeş, au fost daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti. În alte două cazuri, în care minorii aveau părinţii domiciliaţi în Timiş şi respectiv Vâlcea, s-a reuşit reintegrarea în familia biologică.

În raport este prezentată şi o situaţie statistică a copiilor părăsiţi în unităţi medicale din Argeş în perioada 2004-2015. Cel mai mare număr de abandonuri (93) s-a înregistrat în anul 2004, iar cel mai mic (11) în anul 2008.
Sursa: Agerpres, 21-02-2017, Vizualizari 111
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.