Artropatia Charcot

Osteoartropatia neuropatica poate fi definita ca modificarile articulare si osoase care apar secundar pierderii senzatiei si se acompaniaza de o varietate de afectiuni.

Charcot a descris pentru prima data relatia patologica dintre pierderea senzatiilor si modificarile articulare in 1868.

Articulatia Charcot
sau articulatia neuropatica este o conditie progresiva a sistemului musculoscheletic caracterizata de dislocari ale umarului, fracturi patologice si deformari debilitante. Aceasta afectiune determina distrugerea progresiva a osului si tesuturilor moi, iar in forma sa severa determina dizolvarea arhitecturii osului. Artropatia Charcot poate afecta oricare articulatie dar implica mai frecvent extremitatea inferioara.

Orice conditie care determina neuropatie senzitiva sau motorie poate conduce la articulatia Charcot. Aceasta poate fi o complicatie a diabetului, sifilisului, alcoolismului cronic, leprei, meningomielocelului, leziunilor maduvei spinale, siringomieliei, dializei renale si insensibilitatii congenitale la durere. Diabetul este considerat cea mai frecventa cauza pentru artropatia Charcot.

Tabloul clinic al articulatiei Charcot variaza larg in functie de stadiul bolii, astfel simptomele variaza de la moderate cu edem usor pina la deformare si tumefactie severa. Artropatia Charcot acuta se prezinta cu semne de inflamatie. Aceste caracteristici in prezenta unui tegument intact si al pierderii senzatiei de protectie sunt specifice pentru artropatia acuta Charcot.
Durerea apare la majoritatea pacientilor. Instabilitatea si pierderea functiei articulare sunt prezente de asemenea.

Tratamentul in artropatia Charcot este in principal nonoperativ. Terapia fazei acute include imobilizarea si reducerea stresului mecanic. Imobilizarea este efectuata prin proteze care permit pacientului sa mearga si sa previna deformarea. Alte metode de imobilizare sunt tijele metalice si ortozele. Terapia chirurgicala prelungeste timpul de vindecare si este indicata in aparitia deformarii articulare. Extinderea leziunii afecteaza de asemenea vindecarea. Cu cit este mai severa leziunea, cu atit vindecarea este mai tardiva si pot aparea deformari permanente. Este nevoie in general de 1-2 ani pentru vindecarea completa

Patogenie

Cauza exacta a artropatiei Charcot este inca necunoscuta, dar exista citeva teorii cu privire la fiziopatologia conditiei.

Teoria nontraumatica presupune ca artropatia este cauzata de o trauma neperceputa sau leziune la un picior insensibil. Neuropatia senzitiva nu anunta pacientul de distrugerea osoasa care apare cu ambulatia. Aceasta microtrauma conduce la distrugere progresiva si lezarea osului si articulatiei.

Teoria neurovasculara
sugereaza ca conditia de fond conduce la dezvoltarea neuropatiei autonome si cresterea fluxului de singe in extremitate cu tulburari ale distrugerii osului si sintezei lui, conducind la osteopenie.
Artropatia Charcot rezulta cel mai adesea din combinatia proceselor descrise in teoriile de mai sus. Neuropatia autonoma conduce la formare anormala de os, iar neuropatia senzoriala la articulatie insensibila susceptibila la trauma. Dezvoltarea unui os anormal fara posibilitate de protectie articulara determina fractura osului si subluxatia articulatiei.

Cauze si factori de risc:

Articulatia neuropatica poate fi clasificata in hipertrofica si atrofica. Modificarile hipertrofice predomina in leziunile neuronilor motori superiori, iar cele atrofice in leziunile nervilor periferici. Stadiul timpuriu al osteoartritei stimuleaza osteoartropatia neuropatica.
Epansamentele articulare progresive, fractura, fragmentarea si subluxarea ridica suspiciunea de neuropatie. La virstele inaintate elementele radiografice sugestive cuprind scleroza subcondrala, osteofitoza, subluxatia si tumefierea tesuturilor moi.
Neuropatia de durata este caracterizata de dezorganizarea articulara cu resturi considerabile de cartilaj si os in sinoviala - sinovita dendritica.
Neuropatia asociata cu diabetul este mai frecventa in tarile dezvoltate, iar cea asociata cu infectia: sifilis, lepra in tarile nedezvoltate.

Semne si simptome

Prezentarea clinica a articulatiei Charcot variaza larg, in functie de stadiul bolii. Astfel, simptomele variaza de la moderate cu edem usor pina la deformare si tumefactie severa. Artropatia Charcot acuta se prezinta cu semne de inflamatie: cresterea temperaturii locale, edem unilateral, eritem, epansament articular si resorbtia osului. Aceste caracteristici in prezenta unui tegument intact si a pierderii senzatiei de protectie sunt patognomonice pentru artropatia acuta Charcot.

Durerea apare la peste 75% dintre pacienti, totusi severitatea durerii este semnificativ mai mica fata de asteptari. Instabilitatea si pierderea functiei articulare sunt prezente de asemenea. Miscarea pasiva a articulatiei poate da senzatia de „sac cu oase”. Aproximativ 40% dintre pacientii cu artropatie Charcot acuta au ulceratii concomitente care complica diagnosticul si ridica suspiciunea osteomielitei.

Calsificarea artropatiei Charcot cuprinde:
  • modelul 1 - implica planta anterioara cu articulatiile interfalangiene, falangele si articulatia metatarsofalangeana
  • modelul 2 - implica articulatia tarsometatarsiana
  • modelul 3 - implica articulatiile cuneonaviculare, talonaviculare si calcaneocuboide
  • modelul 4 - implica articulatia talocrurala sau glezna
  • modelul 5 - implica calcaneul posterior.

Evolutia bolii:
Complicatiile includ osificarea structurilor ligamentare, formarea de exostoze intra si extra-articulare, colapsul arcadei plantare si dezvoltarea osteomielitei. Artropatia Charcot este constant agravata de pierderea durerii si de hipermobilitatea articulatiei care priveaza membrul afectat de protectia naturala impotriva leziunilor. In fazele initiale ale bolii piciorul este deformat, pe masura ce se dezvolta prezinta tumefactie si modificari ale coloratiei. In final arcul plantar nu mai poate sustine piciorul si colabeaza, fiind distrus. Piciorul este cald, edematos si nedureros.

Diagnostic

Teste de laborator

  • leucocitele ajuta la diferentierea intre artropatia Charcot si osteomielita, celulele albe sunt ridicate cind este prezenta infectia
  • rata de sedimentare a eritrocitelor este folosita pentru a ajuta la diferentierea intre artropatia Charcot si osteomielita si este ridicata in infectie
  • profilul metabolic de baza este util pentru a identifica etiologia, creatinina, uree, nitrogenul ridicate sugereaza boala renala, in timp ce glucoza ridicata sugereaza diabetul
  • hemoglobina glicozilata indica controlul hiperglicemic la diabetici, hiperglicemia determina glicozilarea nonenzimatica a colagenului si laxitatea ligamentelor cu articulatii instabile
  • nivelul de fosfataza alcalina, calciu, fosfor si hormon paratiroid ajuta la identificarea bolii osoase, boala Paget
  • hipercalcemia indica metastazele osoase
  • deficienta de folat si B12 sugereaza etiologie de neuropatie periferica sau alcoolism cronic
  • testele anormale ale coagularii si functiei hepatice pot sugera alcoolism
  • evaluarea reaginei plasmatice ajuta in diagnosticarea sifilisului

Studii imagistice

Radiografia plana ajuta la stadializarea bolii, determinarea prezentei bolii active sau a articulatiei stabile si la identificarea osteopeniei, fragmentarii periarticulare a osului, subluxatiilor, dislocarilor, fracturilor si a distructiei generalizate. La virstele inaintate elementele radiografice sugestive cuprind scleroza subcondrala, osteofitoza, subluxatia si tumefierea tesuturilor moi.
Neuropatia de durata este caracterizata de dezorganizarea articulara cu resturi considerabile de cartilaj si os in sinoviala - sinovita dendritica.

Scanarea osoasa ajuta la diferentierea intre artropatia Charcot si osteomielita. Scanarea cu indium 111 este mai specifica decit cu tehnetiu 99. Scanarea leucocitara este folosita pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului osteomielitei.
Rezonanta magnetica permite imagistica anatomica a zonei si ajuta la diferentierea intre osteomielita si artropatia Charcot. Ecografia Doppler este folosita pentru a exclude tromboza venoasa profunda.

Alte teste efectuate cuprind:
  • punctia lombara pentru a exclude sifilisul
  • biopsia osoasa pentru a exclude osteomielita
  • termometria infrarosie portabila dermica masoara temperatura pielii si monitorizeaza inflamatia activa
  • aspiratia articulara exclude articulatia septica
  • biopsia sinoviala detecteaza fragmente de os si cartilaj prin distructia articulatiei.

Diagnosticul diferential
se face cu urmatoarele afectiuni: bolile de depozitare a fosfatului de calciu, osteoartrita primara, osteonecroza, osteoartrita post-traumatica, infectia, alcaptonuria.

Tratament

Tratamentul in artropatia Charcot este in principal nonoperativ. Acesta consta din doua faze: una acuta si una postacuta. Terapia fazei acute include imobilizarea si reducerea stresului mecanic.

Imobilizarea

Imobilizarea este efectuata prin proteze care permit pacientului sa mearga si sa previna deformarea. Acestea sunt inlocuite la 1-2 saptamini. Pacientii cu ulceratii necesita debridare. Se practica radiografia seriata lunar in timpul fazei acute pentru a evalua progresul. Purtarea de proteze este necesara pentru 3-6 luni si este intrerupta in functie de radiografii, studii termice. Alte metode de imobilizare sunt tijele metalice si ortozele.

Reducerea stresului mecanic

Se va reduce greutatea sustinuta de extremitatea efectata. Inlaturarea totala a greutatii este ideala. Pacientii de obicei nu se acomodeaza la acest tratament.

Terapia chirurgicala

Este efectuata la mai putin de 25% dintre cazuri si este folosita ca masura preventiva. Chirurgia este efectuata cind o deformare plaseaza extremitatea la risc de ulcerare si cind extremitatea nu poate fi protejata. Scopul reconstructiei este de a crea un picior plat, stabil, care poate fi protejat de o incaltaminte speciala si care sa sustina ambulatia. Chirurgia este indicata pentru fracturile sau dislocarile maligne, instabile sau ireductibile si pentru cazurile in care alte metode au esuat.

Procedurile chirurgicale
depind de localizarea bolii si cuprind exosteosectomii ale proeminentelor osoase, osteotomie, artrodeza, fixare de suruburi si placi, grefa autologa osoasa si amputatie. Reducerea deschisa si fixarea interna sunt folosite pentru glezna cu fracturi dislocate. Artrodeza gleznei este necesara la pacientii cu distructia tibiei. In cazul necrozei avasculare a talusului se practica talectomia si fuziune tibiocalcaneana.

Prognostic

Terapia chirurgicala prelungeste timpul de vindecare. Extinderea leziunii afecteaza de asemenea vindecarea. Cu cit este mai severa leziunea, cu atit vindecarea este mai tardiva si pot aparea deformari permanente. Este nevoie in general de 1-2 ani pentru vindecarea completa a articulatiei Charcot.

Fracturile Charcot care nu sunt identificate si tratate adecvat pot progresa la deformare articulara marcata si ulceratia pielii pe o proeminenta osoasa. Ulceratia poate determina infectie severa si amputatia extremitatii. O alta complicatie a artropatiei Charcot este colapsul piciorului si formarea piciorului plat. Alte complicatii includ osificarea structurilor ligamentare, formarea de exostoze intra si extra-articulare, colapsul arcadei plantare si dezvoltarea osteomielitei.

Data actualizare: 08-04-2014 | creare: 27-10-2009 | Vizite: 15675

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK