Astronautul japonez care a declarat că a crescut cu 9 cm în spaţiu şi-a cerut scuze pentru ''ştirea falsă''

Data publicarii: 11-01-2018

Astronautul japonez Norishige Kanai care a dat asigurări că a crescut cu aproape 9 centimetri în timpul şederii sale pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a anunţat că estimarea sa iniţială a fost ''o ştire falsă'', relatează miercuri Xinhua.

Norishige Kanai, fost ofiţer în cadrul Forţele Maritime de Apărare Japoneze, a scris într-un mesaj publicat pe Twitter că după examenul medical ''s-a constatat că am crescut cu 9 centimetri''. ''Atât m-am lungit în trei săptămâni", a notat Kanai, care a ajuns pe ISS la 19 decembrie, la bordul capsulei ruse Soyuz.

Cuvintele sale au atras 40.000 de aprecieri şi au fost distribuite de 22.000 de ori, iar vestea s-a bucurat de o atenţie extraordinară la nivel mondial faţă de prima sa expediţie la bordul ISS.

''Sunt puţin îngrijorat dacă o să mai încap în scaunul din Soyuz la întoarcere'', a adăugat el într-un alt tweet.

Însă, într-un mesaj publicat recent pe Tweeter, Kanai a recunoscut că s-a înşelat după ce s-a măsurat din nou adăugând că înălţimea sa a crescut cu 2 centimetri ajungând astfel la 182 de centimetri.

''Erori de măsurare? Se pare că a devenit un subiect serios. Îmi pare teribil de rău, este o ştire falsă'', a scris pe Tweeter astronautul în vârstă de 41 de ani.

Potrivit studiilor anterioare efectuate de oameni de ştiinţă ai NASA, astronauţii cresc în înălţime în spaţiu cu circa 3%, ceea ce înseamnă că o persoană de 1,8 metri ar putea lua în înălţime aproximativ 5 centimetri cât timp se află pe orbită.

Se ştie că şira spinării se întinde sau se extinde atunci când nu este expusă forţei de atracţie exercitată de câmpul gravitaţional al Pământului, fapt ce determină creşterea în înălţime a astronauţilor.

Experţii în domeniul spaţiului cosmic au subliniat că procentul de creştere în înălţime depinde de reacţia corpului fiecărei persoane. Totuşi, rar se poate înregistra o creştere în înălţime de 9 centimetri.

Potrivit specialiştilor, înălţimea unui astronaut revine la normal după câteva săptămâni de la întoarcerea pe Terra, aşadar creşterea în înălţime este doar temporară.

Capsula spaţială utilizată pentru întoarcerea echipajului pe Pământ prevede o limită de înălţime pentru pasagerii săi. Pentru a încăpea în unul dintre scaunele din capsula Soyuz, un astronaut nu ar trebui să aibă mai mult de 190 de centimetri în picioare şi de 99 centimetri când stă aşezat, conform NASA.

Kanai, inginer la bordul primei sale misiuni spaţiale, a ajuns pe ISS împreună cu rusul Anton Shkaplerov şi americanul Scott Tingle.

Cei trei astronauţi, care vor rămâne în spaţiu aproximativ jumătate de an, s-au adăugat echipajului format din rusul Alexandr Misurkin şi americanii Mark Vande Hei şi Joseph Acaba, aflaţi la bordul ISS din septembrie anul trecut.
Sursa: Agerpres, 11-01-2018, Vizualizari 15
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK