Atacul de panică

Atacul de panică

Atacurile de panică se caracterizează prin sentimente de frică şi de nelinişte, însoţite de simptome fizice, capabile să copleşească persoana care se confruntă cu ele. Astfel de sentimente pot apărea fără niciun motiv aparent.

Atacurile de panică sunt destul de frecvente în rândul populaţiei, considerându-se că afectează o persoană din 75. Netratate, conduc la tulburarea de panică definită ca un cumul de modificări comportamentale şi anxitate persistentă generate de atacuri de panică repetate. În acest caz, episoadele sunt legate în special de frica faţă de atacurile de panică viitoare.

 

Există o tendinţă familială în ceea ce priveşte apariţia atacurilor de panică şi a tulburării de panică şi, în general, sunt corelate cu frica şi anxietatea. Se consideră că la baza lor stau transformări produse de stres şi de factorii de mediu. Unele persoane pot avea 1-2 atacuri pe lună, altele se confruntă cu câteva pe săptămână. Deşi experienţa unui atac de panică este neplăcută, ca urmare a acestuia nu sunt alterate semnificativ funcţiile organelor, dar se pot complica afecţiuni deja existente (astm, boală coronariană ischemică). Atacurile de panică pot apărea şi în tulburări psihiatrice precum: tulburările de panică, fobia socială şi depresie.  

 

Se pare că femeile sunt de aproximativ 2-3 ori mai predispuse decât bărbaţii, iar debutul atacurilor de panică se realizează în intervalul 18-45 de ani (majoritar în jurul vârstei de 24 de ani). Cât priveşte tratamentul, s-a demonstrat că psihoterapia în combinaţie cu medicaţia sunt eficiente în tratarea a aproximativ 85% din cazuri. [1], [2], [3] 

 

Mecanismul de apariție a atacului de panică

Modul de apariţie al atacurilor de panică nu este clar elucidat, însă se presupune că există o combinaţie între factorii genetici, factorii biologici, evenimentele majore de viaţă (absolvire, loc de muncă nou, căsătorie, venirea pe lume a unui copil), stresul sever (moartea unei persoane apropiate, divorţul, pierderea slujbei). De asemenea, s-a observat o incidenţă mai mare în cadrul grupurilor etnice.

 

Din punct de vedere al factorilor biologici, există mai multe ipoteze:

  • scăderea concentraţiei de acid gamma-aminobutiric (GABA), neurotransmiţător cu rol inhibitor în creier; 
  • afectarea genetică a unei enzime care metabolizează noradrenalina (neurotransmiţător implicat în stabilizarea dispoziţiei); 
  • scăderea funcţiei receptorilor pentru benzodiazepine; 
  • tulburări ale sintezei, secreţiei şi acţiunii neurotransmiţătorilor: serotonină, noradrenalină, dopamină, colecistokinină; 
  • răspuns receptorial disfuncţional pentru serotonină; 
  • creşterea concentraţiilor catecolaminelor (adrenalină şi noradrenalină) la nivelul locus coeruleus (formaţiune situată în trunchiul cerebral) cu perturbarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană şi, implicit, a funcţiei endocrine a organismului; 
  • perturbarea circuitelor fricii la nivel cerebral: amigdală cerebrală - hipotalamus - centrii din trunchiul cerebral - cortex prefrontal. [3]

 

Când trebuie să bănuieşti că ai un atac de panică

Întrucât rezultatele cercetărilor nu sunt încă suficient de specifice încât să explice motivele apariţiei atacurilor de panică, statistica reprezintă în continuare singura modalitate prin care se pot trasa potenţialele cauze ale acestui fenomen. Astfel, studiile de specialitate demonstrează că atacul de panică pare să afecteze 3-5% din populaţie şi persoanele mai predispuse spre dezvoltarea unei asemenea afecţiuni sunt cele care provin din familii în care cel puţin un membru al acesteia a suferit de-a lungul vieţii de atacuri de panică sau chiar de tulburare de panică.

 

De asemenea, se cunoaşte că poate coexista cu tulburări psihiatrice şi comportamentale precum: depresia majoră, schizofrenia, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobiile, agorafobia. În egală măsură se poate asocia cu alte afecţiuni psihice sau organice dintre care merită menţionate: boala pulmonară obstructivă cronică; sindromul de colon iritabil; migrenă; oboseală; boli cardiovasculare. [1], [3]

 

Când să mergi la medic

Semnele şi simptomele atacurilor de panică sunt atât de natură psihică (mentală), cât şi fizică. Cele psihice sunt reprezentate de: 

  • frică cu debut brusc, care are tendinţa de a se repeta; 
  • sentiment de moarte iminentă; 
  • senzaţie de pierdere a controlului şi detaşare de mediul înconjurător; 
  • îngrijorare persistentă legată de momentul apariţiei unui nou episod; 
  • teamă şi evitarea locurilor unde se produce atacul de panică.

 

În privinţa semnelor şi simptomelor fizice se pot aminti: 

  • transpiraţii; 
  • tulburări de ritm cardiac (tahicardie, palpitaţii); 
  • tulburări de respiraţie (senzaţie de sufocare sau respiraţie rapidă); 
  • senzaţie de înec; 
  • slăbiciune, ameţeală; 
  • pusee de creştere a temperaturii corpului sau, dimpotrivă, frisoane; 
  • parestezii (furnicături sau amorţeala extremităţilor); 
  • durere toracică; 
  • tulburări digestive (disconfort abdominal).

 

Majoritatea simptomelor şi semnelor precizate anterior se aplică şi în cazul copiilor.

 

Complicaţia principală a atacului de panică este agorafobia, care nu reprezintă neapărat teama de locuri deschise, ci este mai degrabă corelată cu frica de a nu se produce atacul de panică în colectivităţi sau în locuri ce oferă senzaţia de captivitate sau stânjeneală. În egală măsură, mai pot apărea: fobii, depresie, abuz de substanţe, complicaţii medicale sau suicid, tulburări organice. Se mai constată pierderea interesului pentru activităţi odinioară plăcute. Poate afecta capacitatea de a conduce, iar în cazul copiilor şi a adolescenţilor se remarcă tulburări de creştere şi a capacităţii de învăţare.

 

Se asociază cu moartea subită la bolnavii cu boală coronară ischemică (risc de infarct miocardic) şi poate complica astmul bronşic. Dacă apare în timpul sarcinii, este posibilă naşterea prematură şi greutatea scăzută a fătului. [1], [2], [3], [5] 

 

La ce medic să te adresezi şi la ce să te aştepţi

Atacul de panică izolat poate fi diagnosticat şi tratat de orice medic specialist, însă tulburarea de panică trebuie diagnosticată şi tratată doar de un specialist avizat în probleme de sănătate mentală (psihiatru sau psiholog). Elementul cheie al acestei afecţiuni este teama de a nu avea alte atacuri de panică. Se consideră că diagnosticul tulburării de panică se stabileşte atunci când există atacuri de panică recurente şi neaşteptate, iar între ele există cel puţin o lună caracterizată prin anxietate legată de apariţia unui nou episod. Tabloul clinic al acestei patologii psihiatrice include: 

  • atacuri de panică frecvente legate de anumite situaţii; 
  • teama de un nou episod; 
  • tulburări comportamentale caracterizate prin: anxietate anticipatorie (tensiune şi anxietate între atacuri) şi fobia de locuri şi situaţii care au dus la producerea atacului de panică.

 

Medicul psihiatru va discuta cu pacientul, va realiza examenul fizic şi al statusului mental şi va dispune efectuarea unor analize de sânge şi a altor teste pentru a exclude boli ale căror semne şi simptome se aseamănă cu cele din atacul de panică sau tulburarea de panică. În cazul în care atacul de panică este generat de o boală organică (boli pulmonare, cardiovasculare, digestive sau de nutriţie) se va urmări tratarea afecţiunii de fond de către un cadru medical specializat (medicul cardiolog, pneumolog, gastroenterolog sau diabetolog) şi menţinerea sub control a viitoarelor atacuri de panică.

Dacă atacurile de panică sunt manifestări ale tulburării de panică, atunci medicul psihiatru va prescrie tratament medicamentos pentru îndepărtarea simptomelor şi îi poate propune bolnavului începerea psihoterapiei în vederea înlăturării factorilor psihologici posibili.

 

Cum se pune în general diagnosticul

Atacurile de panică pot apărea oricând, maximul unui episod fiind atins în circa 10 minute de la debut. Sunt recurente şi, în majoritatea cazurilor, sunt corelate cu o situaţie generatoare de stres sau care a generat un atac de panică în antecedente. Se încheie în aproximativ 20-30 minute, însă există situaţii în care simptomele se pot prelungi. Pacientul va evita locurile unde se produc atacurile de panică şi, de asemenea, va exista tendinţa de a evita implicarea în activităţi zilnice (mers la cumpărături, curăţenie) din cauza fricii şi a ruşinii provocate de posibila apariţie a unui atac. Situaţia generatoare pare lipsită de ieşire. Se poate ajunge la agorafobie, caz în care persoana devine dependentă de un apropiat.

 

Trebuie să se facă diferenţa între atacul de panică produs de evenimente psihologice sau de modificări la nivelul cerebral şi atacurile de panică asociate unor boli organice precum

  • prolapsul de valvă mitrală (închiderea deficitară a valvei cardiace mitrale); 
  • hipertiroidismul (secreţie crescută de hormoni tiroidieni); 
  • anemia (scăderea nivelului hemoglobinei); 
  • sindromul de hipotensiune arterială ortostatică; 
  • diabetul zaharat necontrolat; 
  • feocromocitomul (tumoră a glandei medulosuprarenală); 
  • hipoglicemia (scăderea nivelului glucozei); 
  • utilizarea de substanţe ce stimulează activitatea nervos centrală (amfetamine, cocaină, cofeină); 
  • întreruperea unor tratamente medicamentoase; 
  • sindromul carcinoid (semne şi simptome apărute în tumorile carcinoide); 
  • sindromul Zollinger-Ellison (afecţiune gravă ce poate apărea în cancerele ce afectează pancreasul sau duodenul).

 

Din acest motiv, diagnosticul este unul de excludere şi trebuie stabilit abia după ce au fost realizate analizele necesare diagnosticării bolilor menţionate anterior. Simptomele din atacurile de panică se aseamănă cu cele din infarctul miocardic şi embolia pulmonară, evenimente deosebit de grave ce pun în pericol viaţa pacientului.

 

Pentru stabiliarea diagnosticului sunt necesare discuţia cu pacientul (anamneza), examenul fizic, examenul statusului mental şi, eventual, examene praclinice şi de laborator.

 

La examenul fizic nu se observă, de obicei, semne specifice altor afecţiuni ce trebuie diferenţiate de atacurile de panică. Cu toate acestea, un atac de panică acut se poate manifesta prin: hipertensiune arterială, tahicardie, mărirea frecvenţei respiratorii, tremor subtil, piele rece. Examenul statusului mental poate fi la rândul său neconcludent pentru existenţa unor tulburări psihiatrice secundare. Uneori, se pot identifica: anxietatea extremă, teama şi sentimentul de moarte iminentă.

 

Examenele paraclinice şi de laborator presupun determinarea

  • electroliţilor serici (sodiu, potasiu, calciu, clor) pentru a exclude hipopotasemia (scăderea ionilor de potasiu) şi acidoza (creşterea ionilor de hidrogen); 
  • glucoza serică pentru a verifica existenţa unei potenţiale hipoglicemii
  • enzimele cardiace pentru a exclude un posibil infarct miocardic; 
  • hemoglobina serică: poate indica anemia; 
  • nivelul hormonului tireostimulant (TSH) pentru excluderea hipertiroidismului; 
  • examen toxicologic al urinei pentru depistarea eventualelor urme de: amfetamină, canabis (marijuana), cocaină, fenciclidină; 
  • D-dimerii: exclud embolismul pulmonar; 
  • electroenecefalograma: excluderea convulsiilor. [3], [4], [6] 

 

Ce trebuie să ştii despre tratament

Atacurile de panică şi tulburarea de panică sunt afecţiuni tratabile, iar un tratament corect aplicat previne instalarea complicaţiilor.  

Obiectivele
 intervenţiilor sunt:

  • ajustarea tratamentului în funcţie de individ; 
  • reducerea frecvenţei şi a intensităţii atacurilor de panică; 
  • reducerea anxietăţii anticipatorii şi a agorafobiei; 
  • tratarea comorbidităţilor psihiatrice; 
  • dispariţia completă a simptomelor; 
  • revenirea la statusul fizic şi psihic dinainte de debutul atacurilor de panică.

 

Tratamentul constă în combinaţia dintre psihoterapie şi medicaţie psihoactivă.

 

În ceea ce priveşte psihoterapia, psihoterapia cognitiv-comportamentală este de primă intenţie în astfel de cazuri. Rolul acesteia este acela de a identifica tiparele de gândire şi de comportament ce alimentează atacurile de panică şi modificarea acestora. În plus, psihoterapeutul se poate concentra şi asupra afectelor (sentimentelor) care apar în cursul unui astfel de episod. Este, de asemenea, utilă şi terapia prin expunere care presupune simularea efectelor fizice şi psihice ale fricii într-un mediu sigur şi controlat cu scopul solidificării şi învăţării unor noi metode de adaptare. Acestea două şi-au dovedit eficacitatea şi în tratarea atacurilor de panică şi a tulburării de panică la copii.

Complementar acestora sunt utile şi tehnicile de relaxare (exerciţii de respiraţie şi vizualizare pozitivă) sau grupurile de suport. Avantajul grupurilor de suport este acela că furnizează sugestii despre modalităţile eficiente de a ţine sub control atacurile de panică.

 

Medicaţia implică administrarea de: anxiolitice (benzodiazepine) pentru perioade scurte de timp, în vederea ameliorării simptomelor, şi antidepresive, al căror efect este vizibil abia după câteva săptămâni de tratament. Trebuie să se ţină cont că la copii, adolescenţi şi tineri, antidepresivele utilizate în tratarea atacurilor de panică şi a tulburării de panică pot induce gânduri suicidale, motiv pentru care, de cele mai multe ori, este nevoie de internare. Se mai pot asocia şi beta-blocante (propranolol, atenolol) pentru diminuarea simptomelor fizice.

 

Antidepresivele utilizate cel mai frecvent în tratarea atacurilor de panică sau a tulburării de panică sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (citalopram, escitalopram, fluoxetină, sertralină, paroxetină). Ele au rolul de a creşte nivelul serotoninei la nivelul creierului şi, prin acest mecanism, să regleze dispoziţia individului. Se începe cu doze mici care sunt crescute progresiv. Reacţiile adverse posibile sunt reprezentate de: greaţă, vărsături, ameţeală, letargie, agitaţie, pierderea libidoului (dorinţei sexuale), diaree, înceţoşarea vederii, disconfort abdominal şi insomnie. Chiar dacă atacurile de panică au dispărut, se recomandă ca tratamentul să fie extins pe o perioadă de minimum 12 luni. Este contraindicată întreruperea bruscă a tratamentului, întrucât se poate instala un sindrom de abstinenţă neplăcut.

 

În cazul în care antidepresivele inhibitoare ale recaptării serotoninei se dovedesc a fi ineficiente, se poate recurge la o linie secundară de tratament reprezentată de inhibitoarele selective de serotonină şi noradrenalină, medicamentele cele mai utilizate din această clasă fiind reprezentate de venlafaxină şi duloxetină.

 

Dacă nici în urma administrării acestora simptomatologia nu se reduce, se poate apela la antidepresive triciclice, imipramina şi clomipramină fiind de primă intenţie în tratarea atacurilor de panică şi în tulburarea de panică. Acestea reglează nivelul cerebral de noradrenalină şi serotonină. Deşi nu provoacă dependenţă, prezintă numeroase reacţii adverse, dintre care se pot aminti: constipaţia, tulburările de micţiune, uscăciunea gurii, tulburările de vedere, pierderea sau creşterea în greutate, ameţeala, transpiraţiile, senzaţia de cap gol, erupţiile cutanate.  

 

Ca intervenţie de urgenţă, se recomandă adminstrarea de benzodiazepine (alprazolam, clonazepam, lorazepam). Nu este indicat un tratament mai lung de 4 săptămâni cu aceste medicamente din cauză că provoacă dependenţă.

 

Şi-a dovedit eficienţa în tratarea atacurilor de panică şi a tulburării de panică pregabalina, anticonvulsivant utilizat în tratamentul epilepsiei. Nu în ultimul rând se mai pot asocia suplimente pe bază de 5-hidroxi-triptofan (precursor al serotoninei) şi inositol.

 

Mod de viaţă

Se cunosc şi anumite metode prin care o persoană cu atacuri de panică ar putea menţine sub control aceste epsioade. Ele poartă numele de factori de rezilienţă şi sunt reprezentate de:

  • acumularea de cunoştinţe legate de panică şi de producerea acesteia (tulburări de panică, anxietate, răspunsul „luptă sau fugi”); 
  • reducerea sau evitarea consumului de cafea sau tutun (substanţe care au capacitatea de a facilita apariţia atacurilor de panică la indivizii susceptibili) şi diminuarea consumului de zahăr; este necesară o atenţie sporită la medicaţia pentru slăbire şi la preparatele prescrise în răceală;
  • înşuşirea unor tehnici de control al respiraţiei (respiraţie profundă cu reducerea simptomelor de panică); 
  • practicarea unor tehnici alternative de relaxare precum: yoga, meditaţie, relaxare musculară progresivă; 
  • în cazul atacurilor de panică acute, se recomandă ca persoana să rămână pe loc şi să încerce să-şi concentreze atenţia asupra altor lucruri decât simptomele produse de acesta; 
  • efectuarea de exerciţii fizice regulate ce au rol în reducerea stresului şi a tensiunii fizice (aerobicul s-a dovedit eficace în astfel de situaţii) cât şi în stimularea secreţiei de serotonină.

 

Vindecarea depinde de persoană, însă s-a observat că o ameliorare importantă apare în decurs de 1 an. Merită de reţinut că intervenţia unui specialist în probleme de sănătate mintală (psiholog sau psihiatru) facilitează dispariţia atacurilor de panică şi este absolut necesară în tulburarea de panică. [3], [4], [5], [7]

 

De reţinut

  • Atacurile de panică reprezintă o stare de nelinişte accentuată, dublată de simptome fizice de intensitate crescută, capabile să acapareze persoana care suferă de acestea.
  • Substratul biologic nu a fost complet elucidat, astfel că majoritatea cauzelor sunt reprezentate fie de factori genetici, fie de tulburări psihologice: evenimente majore de viaţă sau situaţii traumatizante.
  • Atacurile de panică frecvente şi stresul legat de producerea unor episoade viitoare conduc la tulburarea de panică.
  • Se poate asocia altor tulburări psihiatrice (depresia majoră, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsivă) sau unor boli pulmonare sau cardiovasculare.
  • Simptomele de natură psihică sunt: teamă ce debutează brusc, sentiment de moarte iminentă, frică provocată de locurile unde s-a produs atacul de panică şi evitarea acestora; simptomele fizice sunt reprezentate de: transpiraţii, tulburări de ritm cardiac (tahicardie, palpitaţii), tulburări de respiraţie (senzaţie de sufocare).
  • Diagnosticul şi tratamentul unui atac de panică izolat pot fi realizate de orice medic, indiferent de specializare, însă tulburarea de panică este diagnosticată şi tratată de către medicul psihiatru în colaborare cu psihologul clinician.
  • Tratamentul constă în psihoterapie şi terapie medicamentoasă (antidepresive, anxiolitice, beta-blocante, pregabalină) şi, în majoritatea cazurilor, conduce la vindecarea atacurilor de panică sau a tulburării de panică.

Data actualizare: 16-10-2015 | creare: 16-10-2015 | Vizite: 7480

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK