Australia: Asistenţă medicală sporită pentru indigeni expuşi la radiaţii în urma unor teste nucleare britanice

Data publicarii: 10-05-2017

Indigenii australieni care au fost expuşi la radiaţii în urma unor teste nucleare britanice, în urmă cu 50 de ani, urmează să primească asistenţă medicală sporită în baza unui nou plan, a anunţat marţi guvernul australian, relatează DPA.

Timp de peste un deceniu, între 1952 şi 1963, Marea Britanie a detonat bombe atomice în zone izolate din Maralinga şi Emu Field, în statul South Australia, şi în insulele Monte Bello, la nord-vest de Australia.

Mulţi aborigeni care trăiau în acele zone de secole au fost nevoiţi să se mute. Dintre cei rămaşi, unii au fost expuşi la niveluri înalte de radiaţii şi ulterior au avut probleme de sănătate grave. Potrivit unui studiu, 1.200 de aborigeni au fost expuşi radiaţiilor la Maralinga.

Noul plan de asistenţă medicală face parte din subvenţiile pentru personalul militar în retragere care urmează să fie anunţate marţi în cadrul bugetului federal. Veteranii de război beneficiază de aşa-zise "Gold Card"-uri care acoperă aproape toate costurile medicale.

"În baza noii legi, vor fi furnizate Gold Card-uri populaţiei indigene care locuia la sau în apropiere de Maralinga, Emu Fields sau insulele Monte Bello în perioada în care au fost efectuate testele nucleare britanice, în anii 50 sau 60', a precizat Dan Tehan, ministrul australian pentru problemele veteranilor de război.

Testele nucleare britanice au fost efectuate cu sprijinul guvernului australian. O comisie regală de anchetă a identificat în 1985 un nivel semnificativ de contaminare cu reziduuri în unele din siturile unde au avut loc teste.
Sursa: Agerpres, 10-05-2017, Vizualizari 57
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK