Autismul, mai dificil de depistat la fete?
Autor: Costin Oana

La studiu au luat parte 68 de adolescenți, fete și băieți, cu și fără autism. Într-unul dintre teste, cercetătorul pretindea că s-a rănit la deget într-un dosar, scutura mâna și exclama că îl doare în fața adolescenților. Ulterior, autorii au vizionat înregistrarea video cu reacțiile participanților. Fetele, indiferent că aveau sau nu autism, au reacționat cu mai multă empatie decât băieții. Tendința la adolescente era să răspundă la emoția cercetătorului, prin întrebări de genul „Sunteți bine?”, în timp ce băieții căutau mai degrabă o soluție la problemă „Dacă procedați așa, nu vă veți mai prinde degetul”.
Cercetătorii consideră că nici băieții, nici fetele nu au avut dificultăți în a-și manifesta empatia. În schimb, capacitatea de a înțelege de ce persoana se simte astfel lipsește de la ambele genuri cu autism.
Conform autorilor, fetele cu autism au o mai bună înțelegere a regulilor sociale decât băieții cu această afecțiune, ceea ce le oferă un avantaj. Pe de altă parte, ei consideră că specialiștii care le oferă îngrijire nu ar trebui să fie induși în eroare de acest avantaj, pentru că acesta nu indică neapărat o capacitate mare de empatie sau abilitățile necesare dezvoltării relațiilor sociale. Important este ca în terapia fetelor cu autism să se aibă în vedere nevoile lor specifice, fapt care ar putea necesita abordări și strategii diferite decât cele pentru băieții cu autism.
Informații pe larg despre autism citiți în acest articol.
Sursa: Universiteit Leiden
Data actualizare: 04-04-2017 | creare: 04-04-2017 | Vizite: 337
Bibliografie
Girls are better at masking autism than boys, link: https://www.universiteitleiden.nl/en/news/2017/04/girls-are-better-at-masking-autism-than-boys Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Celulele stem pot vindeca autismul?
- Tonotil-n si risatarun
- Elemente de autism?
- Autism infantil
- Autism cu retard
- Kinetoterapie autism
- Aspecte ale consilierii familiei copilului cu autism
- Primele semne ale autismului
- Kinetoterapie autism