Bacău: Monitorizare şi asistenţă permanentă asigurată cu ajutorul tehnologiei pentru 200 de vârstnici

Data publicării: 11-10-2017

Peste 200 de persoane în vârstă din judeţul Bacău vor beneficia de monitorizare şi asistenţă permanentă asigurată cu ajutorul tehnologiei.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul proiectului "Butonul care salvează vieţi', prin care va fi lansat în judeţul Bacău un serviciu inovator, integrat, de teleasistenţă şi telemonitorizare medicală permanentă, 200 de persoane în vârstă din oraşele Buhuşi şi Bacău, precum şi din zonele limitrofe, vor beneficia de servicii îmbunătăţite de îngrijire şi asistenţă medicală la domiciliu.

Cei 200 de beneficiari, persoane în vârstă ce suferă de diverse afecţiuni care le limitează libertatea de mişcare sau le pun în pericol viaţa, vor primi un dispozitiv mobil prin care se pot comunica informaţii către un centru de comandă, fie direct, fie indirect, printr-un buton de panică. În centrul de comandă, funcţional 24 de ore, şapte zile pe săptămână, va fi permanent disponibil un operator specializat ca asistent medical calificat.

"Ne bucurăm să sprijinim acest proiect inovator, prin care persoanele în vârstă, afectate de un grad sporit de imobilitate din cauza unor afecţiuni cu risc major, sau a vârstei înaintate, vor beneficia de suport vital în monitorizarea şi gestionarea problemelor de sănătate. Conceptul 'Butonul care salvează vieţi' introduce, ca noutate, componenta de teleasistenţă şi telemonitorizare, care permite folosirea avantajelor oferite de tehnologia modernă pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, iar în multe situaţii chiar pentru salvarea lor', a declarat, prin intermediul comunicatului de presă, Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

Proiectul va fi derulat pe durata unui an prin parteneriatul dintre Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău. Din bugetul total al proiectului, de aproape 130.000 de euro, Fundaţia Vodafone România asigură o finanţare de aproximativ 100.000 de euro, prin programul Connecting for Good.

'Proiectul vine ca o dezvoltare firească a programelor noastre dedicate vârstnicilor, născută din nevoile tot mai complexe de îngrijire ale acestora. În activitatea de îngrijire şi asistenţă medicală la domiciliu, ne-am confruntat cu nenumărate cazuri în care o comunicare mai bună şi mai rapidă cu beneficiarul, în special în cazul persoanelor greu deplasabile sau imobilizate, ar fi dus la o intervenţie mai promptă a echipelor de asistenţă şi implicit la evitarea unor complicaţii sau a unor situaţii dramatice. Acest proiect pilot va îmbunătăţi semnificativ comunicarea cu beneficiarii şi eficienţa intervenţiei echipelor noastre de asistenţă medicală la domiciliu,' a afirmat, prin intermediul aceluiaşi document de presă, Gabriela Achihăi, preşedintele Fundaţiei de Sprijin Comunitar.

Dispozitivul mobil constă într-o brăţară de tip ceas, din silicon medical, rezistentă la apă, dotată cu un buton de panică. Comunicarea informaţiilor va fi asigurată prin intermediul serviciilor de telefonie mobilă. Utilizatorii dispozitivului vor putea apela la suportul centrului de comandă fie prin telefon, fie apăsând butonul de panică, în caz de urgenţă. În cazul apelurilor telefonice, dispecerul va procesa informaţiile primite şi, în funcţie de complexitate şi gravitatea situaţiei semnalate, va iniţia un protocol medical special în care vor fi indicate acţiunile necesare.

Serviciul de teleasistenţă şi telemonitorizare va fi integrat cu un pachet complex de servicii socio-medicale adaptate nevoilor persoanelor în vârstă, constând în asistenţă medicală şi îngrijire la domiciliu, care să contribuie în mod direct la o viaţă mai bună pentru beneficiarii vârstnici din proiect.

Proiectul va dezvolta centrul de comandă în Buhuşi, în incinta Centrului Rezidenţial Satul Seniorilor Milly, astfel încât să permită gestionarea unei baze cu minimum 200 de beneficiari şi implementarea unui program de gestionare a fişelor electronice medico-sociale. Centrul de comandă va fi dotat cu o centrală telefonică, un server şi echipamente de comunicaţii mobile pentru operatorii care vor lucra în schimburi şi pentru echipa de asistenţi medicali care va interveni la domiciliul pacienţilor.
Sursa: Agerpres, 11-10-2017, Vizualizari 161
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.