Balbismul (balbaiala)

Balbismul (balbaiala)
Balbismul sau balbaiala se defineşte ca fiind un defect de vorbire ce se caracterizează prin repetarea sau prelungirea unor sunete, silabe sau cuvinte, întrerupând astfel fluiditatea vorbirii.

Discontinuitatea vorbirii se poate asocia cu un clipit frecvent sau un tremor prezent la nivelul buzelor. Balbismul este o problemă delicată, în special la copii, pentru că determină o comunicare dificilă cu cei din jur, afectând astfel calitatea vieţii persoanei în cauză.

La adulţi limbajul este posibil printr-o serie de mişcări musculare perfect coordonate asociate cu reglarea respiraţiei, fonaţiei şi mişcărilor gâtului, palatului, limbii şi buzelor. Deşi oamenii de ştiinţă nu au descoperit mecanismul prin care apare balbismul, totuşi aceştia au identificat faptul că există două tipuri.

Există şi un al treilea tip ce poartă denumirea de balbism psihogenic şi apare consecutiv unei traume emoţionale sau a unor probleme de gândire sau ideaţie. Iniţial s-a considerat că toate tipurile de balbism sunt de natură psihogenică, însă astăzi se cunoaşte faptul că cel psihogenic este foarte rar.

Poate exista şi un balbism neurogenic ce apare consecutiv unui accident vascular cerebral, traumatism cranio-cerebral sau alt tip de leziune cerebrală. În balbismul neurogenic, creierul nu poate coordona diferitele componente implicate în vorbire datorită problemelor de transmitere a impulsului nervos dintre creier, nervi şi muşchi.

Simptomele

Simptomele determinate de balbism pot avea intensităţi diferite pe parcursul unei zile, acestea agravându-se în momentul în care persoana trebuie să vorbească în public sau la telefon. Din contra, în momentul cântatului sau cititului, simptomatologia nu mai este atât de evidentă.
Persoanele ce se confruntă cu acestă afecţiune pot prezenta modalităţi diferite de manifestare ale acesteia precum:
  • alungirea anumitor litere, silabe;
  • dificultăţi în rostirea unui cuvânt nou;
  • repetarea unor cuvinte sau a anumitor silabe;
  • tensiune în momentul în care persoana trebuie să înceapă o conversaţie; totodată se poate instala un clipit rapid, tremor al buzelor sau tremor al maxilarului;

Balbismul poate afecta orice persoană, dar cel mai frecvent apare la copii de vârstă mică ce încă învaţă să vorbească. Bâlbâiala are o incidenţă de trei ori mai mare la sexul masculin decât la cel feminin. Simptomatologia va dispărea odată cu înaintarea în vârstă, un procent redus din adulţi suferind de bâlbâială (sub 1%). Un număr crescut de copii mici şi copii de vârstă preşcolară suferă de balbism pe măsură ce încearcă să îşi dezvolte limbajul. Marea majoritate a părinţilor sunt îngrijoraţi din cauza acestui lucru, însă este constatat faptul că aceşti copii vor dezvolta un limbaj normal, bâlbâiala dispărând odată cu înaintarea în vârstă.

Pe măsură ce copii învaţă să vorbească, ei repetă anumite litere, silabe, cuvinte, pronunţă greşit anumiţi termeni, ezită în pronunţarea succesivă a cuvintelor într-o frază, înlocuiesc sunetele între ele. De obicei simptomatologia din cadrul balbismului apare în special în momentele în care copilul este emoţionat, obosit sau stresat. Nu se cunoaşte cauza exactă ce determină apariţia balbismului, dar se pare că este o cauză genetică, în familia respectivă existând cel puţin un părinte suferind la rândul lui de această afecţiune.

Balbaiala poate apărea sau se poate accentua în momentul în care copilul este dus la grădiniţă, se mută şi îşi schimbă colectivitatea cu care este obişnuit sau se naşte un copil în familia sa. Bâlbâiala nu este un motiv de îngrijorare atât timp cât nu persistă mai mult de 5-6 luni sau măcar în acestă perioadă se observă o ameliorare a simptomatologiei.
De obicei, dacă balbismul este ignorat acesta dispare fără necesitatea unei intervenţii exterioare. Copii care devin odata cu balbismul extrem de anxioşi sau ruşinaţi de modul lor de a comunica, trebuie evaluaţi de un logoped ce poate începe terapia specifică.

Diagnosticul

Se pune de obicei cu ajutorul unui logoped. Acesta va lua în considerare în punerea diagnosticului o multitudine de factori printre care:
  • momentul de apariţie a acestei afecţiuni;
  • când a fost observată pentru prima dată apariţia acestuia;
  • care au fost circumstanţele de apariţie.
Logopedul de asemenea va efectua o analiză a comportamentului persoanei cu balbism, o evaluare a limbajului şi abilităţilor de comunicare şi impactul apariţiei balbismului în viaţa lui. Când este efectuată evaluarea copilului pentru bâlbâială la vârste fragede, logopedul va încerca să spună dacă acel copil va continua prezinte balbism sau simptomatologia va dispărea. Pentru determinarea acestui lucru vor fi luaţi în considerarea factori precum antecedente heredo-colaterale de balbism, durata mai mare de 6 luni a simptomatologiei, coexistenţa altor tulburări de vorbire cu bâlbâiala.

Când trebuie consultat doctorul pentru balbism?

  • durata mai mare de 6 luni a simptomatologiei;
  • când manifestările devin din ce în ce mai frecvente;
  • când coexistă cu tensiune facială, tremor al buzelor sau maxilarului;
  • când coexistă cu gesticulaţii;
  • când afectează activitatea şcolară sau interacţiunea cu ceilalţi copii;
  • când cauzează probleme emoţionale precum evitarea situaţiilor în care acesta trebuie să vorbească;
  • când persistă după vârsta de 5 ani sau când se manifestă în momentul în care copilul începe să citească la şcoală.

Tratament

În ceea ce priveşte tratamentul, nu există unul specific pentru bâlbâială, însă există o varietate de modalităţi de ameliorare ale acesteia. Stabilirea tipului de tratament pentru bâlbâială se va baza pe vârsta persoanei, ţelurile acesteia în ceea ce priveşte comunicarea şi alţi factori specifici fiecărui copil. Pentru fiecare copil, tratamentul cât mai precoce poate preveni dezvoltarea balbismului ca o problemă de comunicare pe durata întregii vieţi. Anumite strategii pot ajuta copii să înveţe să îşi îmbunătăţească fluenţa în timpul vorbirii. De obicei logopezii recomandă ca un copil să fie evaluat dacă acesta suferă de balbism de 3-6 luni ori are dificultăţi de comunicare. Se recomandă evaluarea la fiecare 3 luni pentru a determina dacă intensitatea simptomatologiei s-a agravat sau s-a mai diminuat.

Părinţii de asemenea joacă un rol important în ceea ce priveşte tratamentul balbismului.

Parinții trebuie să îşi ajute copii prin urmarea unor paşi simpli precum:
  • să creeze o atmosferă relaxantă acasă care să îi permită copilului să îşi exprime opiniile şi să vorbească; aceasta include realizarea unor momente în care toţi cei din familie vorbesc unul cu celălalt, în special când copilul este foarte încântat şi are foarte multe lucruri de spus;
  • abţinerea de la reacţii negative când copilul se bâlbâie;
  • părinţii trebuie să îşi laude copilul pentru realizarea frazelor fluente;
  • să nu forţeze copilul să vorbescă cu persoane străine, mai ales în momentele în care copilul are dificultăţi de exprimare;
  • în casă trebuie să se vorbească într-o manieră relaxantă şi pe un ton plăcut;
  • părinţii nu trebuie să îi completeze frazele copilului;
  • explicarea copilului că o persoană poate comunica cu succes chiar dacă se bâlbâie;
  • discutarea în mod onest cu copilul despre balbism în cazul în care acesta/aceasta deschide subiectul;
  • când copilul termină de rostit o frază, părinţii, pentru a-i demonstra acestuia că au înţeles şi a-l încuraja în acest fel, pot repeta respectiva frază;
  • părinţii nu trebuie să îi spună niciodată copilului să tacă sau să nu vorbească cu voce tare;
  • să evite să corecteze sau să întrerupă copilul în timp ce acesta vorbeşte;
  • să îi atenţioneze pe cei din jur să nu corecteze copilul;
  • părinţii nu trebuie să îi pună copilului prea multe întrebări, lăsându-l astfel să vorbească singur;
  • să nu i se spună copilului să repete ceea ce a spus sau să i se spună să vorbească mai rar;
  • să nu forţeze copilul să repete anumite silabe, cuvinte sau litere;
  • să se adreseze acestuia rar şi clar;
  • să îi furnizeze timpul necesar pentru a termina ceea ce are de spus;
  • să discute cu el despre ce a făcut în ziua respectivă la grădiniţă sau acasă, punându-l să povestească;
  • să îi citească din cărţi;
  • să încerce să îi minimizeze stresul sau situaţiile în care s-a observat apariţia simptomatologiei specifice.

În ceea ce priveşte terapia la adolescenţii sau la adulţii care se bâlbâie, aceasta se bazează pe minimizarea balbismului printr-o vorbire mai rară, reglarea respiraţiei, progresia gradată de la răspunsuri monosilabice la propoziţii mai complexe. Majoritatea acestor procedee se adresează şi corectării persoanei ce se bâlbâie în anumite situaţii de comunicare în public. Există anumite dispozitive electronice care pot ajuta în controlarea fluenţei vorbirii. De exemplu, unul dintre dispozitive se fixează la nivelul canalului auditiv, asemănător unei proteze auditive şi în mod digital repetă cu o versiune uşor alterată a vocii purtătorului, sunetele pe care persoana le scoate într-o conversaţie cu altă persoană. Aceste dispozitive electronice îmbunătăţesc în acest fel fluenţa vorbirii într-o perioadă relativ scurtă de timp. De asemenea există grupuri de persoane suferinde de această afecţiune ce se reunesc pentru a discuta şi a se spijini reciproc în ceea ce priveşte provocările determinate de balbism.

Cercetători din întreaga lume studiază modalităţi de îmbunătăţire a diagnosticului precoce şi a tratamentului balbismului precum şi identificarea cu exactitate a cauzelor acestei afecţiuni. Se încearcă descoperirea posibilelor gene responsabile de balbism. Au fost identificate până în prezent 3 gene: una pe cromozomul 12 şi două pe cromozomul 16 în studii pe participanţi din Anglia, Pakistan şi S. U. A. Cele 3 gene poartă denumirea de GNPTAB, GNPTG şi NAGPA. S-a utilizat imagistica creierului (PET şi RMN) pentru a investiga activitatea acestuia la persoanele suferind de balbism. De asemenea se încearcă ca imagistica cerebrală să fie o modalitate care să conducă spre tratarea persoanelor ce suferă de balbism. S-a observat pe pacienţi voluntari ce sufereau de balbism anumite tipare de vorbire ce au fost identificate cu ajutorul unui program computerizat şi sunt în directă interacţiune cu balbismul. Scopul cercetătorilor este de a evita utilizarea acestor tipare când copilul începe să vorbească.

Complicaţii

Complicaţii ce pot apărea în evoluţia balbismului:
  • scăderea respectului de sine;
  • mutitatea sau evitarea situaţiilor în care trebuie să vorbească;
  • hărţuirea sau tachinarea de către cei din jur;
  • anxietate în interacţiunea cu persoanele din jur.

Data actualizare: 25-10-2013 | creare: 13-08-2012 | Vizite: 6137

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Creierul bebelușilor bilingvi prezintă o activitate crescută în zonele funcțiilor executive
  • Bâlbâiala a fost asociată cu fluxul sanguin redus în zona limbajului din creier
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK