Barbat cazut de pe schela in timp ce lucra

Data publicării: 11-08-2009

Un muncitor al unei firme de constructii din Slatina care executa lucrarile de reparatii si modernizare la cinematograful „Alutus” din municipiu a cazut marti de pe o schela de la o inaltime de peste doi metri suferind mai multe leziuni in zona capului.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt, Cristian Croitoru, a declarat ca echipajul de prim ajutor SMURD, impreuna cu unul medical de la Serviciul Judetean de Ambulanta, a intervenit pentru acordarea primului ajutor barbatului, Costel S., de 42 de ani, care efectua lucrari de constructii in incinta cinematografului.
La un moment dat, barbatul a cazut de pe o schela de la o inaltime de peste doi metri si a fost gasit de paramedici cu fata in jos, constient si prezenta o plaga la cap in zona occipitala.
Victimei i s-a acordat primul ajutor, iar medicii de la ambulanta l-au transportat de urgenta la Spitalul Judetean de Urgenta din Slatina pentru investigatii amanuntite, starea victimei fiind stabila.
Sursa: Agerpres, 11-08-2009, Vizualizari 277
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.