Belgienii primesc pastile de iod, în cadrul unui nou plan de securitate nucleară

Data publicarii: 07-03-2018

Farmaciile din Belgia oferă începând de marţi gratuit populaţiei pastile de iod, în cadrul unui nou plan de securitate anunţat de guvernul belgian pentru eventualitatea unui accident nuclear, precizând totodată că este vorba doar despre o măsură de precauţie şi că nu a fost identificat vreun risc specific legat de centralele atomoelectrice, informează agenţiile AFP şi EFE.

Pastilele sunt disponibile pentru întreaga populaţie, dar administrarea lor este recomandată doar pentru grupurile de risc, precum copiii, femeile însărcinate sau aflate în perioada post-natală, profesorii din şcoli şi personalul grădiniţelor.

Guvernul a comandat în total 4,5 milioane de cutii (cu 10 comprimate fiecare), astfel încât fiecare familie să dispună de iod, substanţă care protejează glanda tiroidă în cazul contaminării cu emisii radioactive.

Ministrul belgian de interne şi cel al sănătăţii, Jan Jambon şi Maggie De Block, au anunţat acest plan, în contextul în care centralele atomoelectrice belgiene sunt adesea criticate pentru starea lor. Centrala de la Tihange, în estul Belgiei, a fost închisă din motive de securitate timp de 21 de luni, reluându-şi activitatea în decembrie 2015.

Atentatele comise la Bruxelles pe 22 martie 2016 au amplificat temerile că teroriştii ar putea viza astfel de centrale. La două zile după acele atentate s-a aflat că un agent de securitate de la centrale de la Tihange a fost asasinat, iar permisul său de acces în centrală a fost furat.

Persoanele care locuiesc pe o rază de 20 de kilometri în jurul celor şapte reactoare nucleare din Belgia au primit anterior pastile de iod, dar acum noul plan are în vedere locuitorii aflaţi pe o rază de 100 de kilometri, astfel că este acoperit practic tot teritoriul ţării. Guvernul federal belgian a mai anunţat marţi şi lansarea unei campanii de informare pe tema securităţii nucleare.
Sursa: Agerpres, 07-03-2018, Vizualizari 37
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.