Boala Darier - diskeratoza foliculară

Boala Darier (boala Darier-White) sau diskeratoza foliculară este o genodermatoză autozomal dominantă caracterizată prin apariţia de papule hiperkeratozice în zonele seboreice, anomalii unghiale şi modificări ale mebranelor mucoase. (1)

Patologia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1889 de către Darier şi White. White a fost primul care a observat transiterea genetică a acestei boli, identificând-o la o mamă şi la fetiţa ei. (1)

Incidență

Diagnosticul de diskeratoză foliculară este întâlnit peste tot în lume. Prevalenţa bolii este de aproximativ 1 caz la 30.000 de locuitori în Scoţia şi 1 caz la 100.000 locuitori în Danemarca. Boala afectează în mod egal atât femeile cât şi bărbaţii. Vârsta la care boala se manifestă cel mai frecvent este între 6 şi 20 de ani. Cu toate acestea, manifestări clinice au fost identificate şi în afara inervalului, atât la vârsta de 4 ani cât şi la 70 de ani. (1)

Cauze și factori de risc

Etiopatologia bolii Darier-White este una genetică, gena afectată fiind ATP2A2 de la nivelul cromozomului 12q23-24. 1. Această genă codifică o pompă de calciu ATP-dependentă de la nivelul membranei reticulului sarcoplasmic care este necesară pentru a transporta calciul în celulă. Mecanismul exact prin care anomalii ale acestei gene cauzează manifestările specifice ale acestei boli nu sunt încă complet înţelese. Una dintre explicaţiile propuse constă în afectarea modului în care celulele epidermului (keratinocitele) sunt unite între ele (prin intermediul unor structuri denumite desmozomi care nu se asamblează corect dacă nu există o concentraţie optimă de calciu intracelulară). (2) (4)

Seemne și simptome

Forma clinică a bolii Darier variază foarte mult de la individ la individ. Unii dintre cei afectaţi pot avea manifestări clinice minime sau pot fi aparent asimptomatici. La polul opus, unii pacienţi pot prezenta manifestări tegumentare întinse. La o singură persoană severitatea manifestării clinice a bolii poate varia în timp. Zonele tegumentare afectate prezintă papule persistente. Zonele care sunt afectate includ de cele mai multe ori: zonele seboreice ale feţei (fruntea, urechile, zona de la nivelul nasului, sprâncenele), scalpul, gâtul, zona centrală a pieptului şi a spatelui, zonele cu pliuri cutanate precum coatele sau zona de sub sâni. Papulele pot fi colorate de la galben-maroniu până la maro. Dacă câteva dintre papule se dezvoltă împreună pt forma o leziune mai mare care poate avea un miros neplăcut, frecvent la nivelul pliurilor cutanate.

De asemenea, boala Darier poate avea prezentaţii clinice atipice: leziuni plate, papule de tip băşică, leziuni întinse verucoase, zone liniare cu papule care urmează linia de dezvoltare embrionară de la nivelul tegumentului (distribuţie dermatomerică). Acneea chistică poate să fie ascoiată cu boala Darier.

Varianta localizată a bolii Darier în care papulele de la nivelul mâinilor şi picioarelor reprezintă caracteristica principală a bolii este denumită acrokeratoza veruciformă Hopf.

Majoritatea pacienţilor prezintă dungi largi longitudinale albe şi roşiatice la unele sau la nivelul tuturor unghiilor. O crestătură în formă de „V” la nivelul capătului terminal al unghiilor este, de asemenea, un semn clinic sugestiv pentru boala Darier.

Datorită afectării membranelor mucoase, pacienţii cu diskeratoză foliculară pot prezenta paternuri de mici papule albe la acest nivel. Creşterea exagerată a gingiilor poate fi prezentă. (2)

Diagnostic clinic și paraclinic

Deoarece boala Darier-White are cu transmitere genetică autozomal dominantă, anamneza este foarte importantă în stabilirea unui diagnostic corect. Prezenţa diagnosticului la unul dintre membrii familiei trebuie să ridice suspiciunea.

Examenul clinic trebuie să includă inspecţia tegumentelor şi a mucoaselor pentru a putea identifica modificările specifice.

Pentru diagnostic este necesar şi un fragment bioptic de la nivelul tegumentului din zonele afectate. La examenul bioptic se pot identifica modificări ale formării ţesutului conjunctiv şi afectarea adeziunii intercelulare (acantoliză). (3)

Diagnosticul final este pus prin studiul genetic în care se poate demonstra prezenţa anomaliilor la nivelul cromozomului 12q23-24. 1 care este responsabil de codificarea pompei de calciu ATP-dependentă de la nivelul membranei reticulului sarcoplasmic.

Tratament

Tratamentul trebuie personalizat în funcţie de manifestările care sunt prezente la fiecare pacient în parte şi în funcţie de momentul diagnosticului. Pentru anumite cazuri loţiunea pentru protecţie solară, haine largi care să limiteze injuria de la nivelul papulelor, creme hidratante şi evitarea căldurii excesive poate fi suficient pentru a limita manifestarea clinică a bolii.

Derivaţi sintetici ai vitaminei A aplicate direct la acest nivel pot fi eficienţi în ceea ce priveşte hiperkeratoza. Corticosteroizi aplicaţi local au fost utilizaţi pentru a reduce gradul de inflamaţie asociat diskeratozei foliculare.

Administrarea orală de derivaţi ai vitaminei A pot fi utilizaţi pentru pacienţii cu manifestări tegumentare extise. Administrarea sistemică poate avea efecte adverse pe parcursul sarcinii.

Tratamentul complicaţiilor este necesar. În cazul suprainfectării se recomandă tratament antibacterian sau antiviral în funcţie de etiologie.

Sfatul genetic este important deoarece patologia este una cu transmitere autozomal dominantă. (3)

Datorită afectării psihosociale pe care o implică această patologie, consultul psihologic pate fi necesar.

De asemenea, tratamentul cu laser CO2 local s-a dovedit a fi eficace. (5)

Prognostic

Pacienţii cu diskeratoză foliculară pot manifesta prurit şi uneori chiar durere la nivelul zonelor tegumentare afectate. O componentă foarte importantă din punct de vedere psihosocial al bolii o reprezintă mirosul pe care il pot emana aceste leziuni dar şi aspectul estetic. O complicaţie frecventă a modificărilor cutanate este prezentată de suprainfectarea acestora (etiopatologia poate fi atât virală cât şi bacteriană, frecvent izolându-se virusul herpetic sau papilomavirusul). Subdiagnosticarea sau maldiagnosticarea bolii poate determina un tratament deficitar în primele etape ale bolii, ceea ce poate conduce la efecte nefavorabile pe termen lung. Cu toate acestea, în general pacienţii cu boală Darier au o speranţă de viaţă asemenătoare cu cea a populaţiei generale. (1)

Afecţiuni de tip neuropsihiatric (de tip epileptic, schizofrenie, afetări ale personalităţii) pot fi întâlnite. Afectări ale genei ATP2A2 pot atrage şi modificări neuropsihiatrice de tip personalitate bipolară sau afectări ale competenţei cognitive.