Boala de disc degenerativa

Patogenie

Anatomia vertebrei.
Coloana vertebrala este compusa din 7 cervicale, 12 toracice si 5 lombare, alaturi de un set fuzionat de vertebrel coccigiene si sacrate. Stabilitatea coloanei este rezultatul a 3 coloane. Fractura sau pierderea a 2 coloane de stabilitate determina instabilitatea. Coloana anteruioara consta din ligamentul longitudinal anterior si portiunea posterioara a corpului vertebral. Coloana medie consta din peretele posterior al corpului vertebral si ligamentul longitudinal posterior. Coloana posterioara este formata de arcul vertebral.
Discurile intervertebrale formeaza o patrime din inaltimea coloanei. Fiecare vertebra are spatiu de miscare, translatie in cele 3 axe si rotatie in jurul fiecarei axe. Nu toate vertebrele sunt similare, cele cervicale au libertatea de flexie cea mai mare, de extensie si rotatie laterala. Vertebrele toracice au flexie, extensie si rotatie restrictionate dar flexie laterala libera deoarece sunt atasate de coaste, sunt mici, au fetele articulare aliniate frontal si procese spinoase mari. Coloana lombara are o flexie buna si extensie alaturi de flexie laterala deoarece discuirle sunt mari, procesele spinoase sunt directionate posterior iar fetele articulare sunt directionate sagital.

Fazele degenerarii discului intervertebral.
Discurile intervertebrale sufera o “cascada degenerativa” cuprinzind 3 faze care se desfasoara de-a lungul decadelor. Faza I de disfunctie descrie efectele initiale ale microtraumei repetitive cu dezvoltarea de fisuri circumferentiale dureroase ale inelului fibros inervat si separarea stratului superficial al discului care compromite aportul nutritional al discului. Aceste fisuri fuzioneaza si devin radiare cu desicarea si reducerea inaltimii discului. Devin protruzionate si afecteaza capacitatea tesutului de a mentine apa. Fisurile pot deveni locul proliferarii vasculare si nervoase cu cresterea inervarii si a capacitatii discului de a transmite stimului dureros.
Faza II-de instabilitate este caracterizata de pierderea integritatii mecanice cu modificari progresive ale discului, resorbtie, rupere interna si fisuri aditionale, subluxatie si instabilitate.
In timpul fazei III-de stabilizare continua colabarea spatiului discului si fibroza cu formarea de osteofite si punti de legatura interdiscale.

Dintre toate tesuturile conjunctive discul intervertebral sufera cele mai importante modificari legate de virtsa. In cea de-a treia decada de viata nucleul pulpos este inlocuit cu fibrocartilaj iar distinctia dintre nucleu si inel dispare. Proteoglicanii, apa si proteinele noncolagenice scad iar concentratia de colagen creste. Cresterea colagenului este mai pronuntata in coloana lombara.
Biochimic, imbatrinirea creste rata de keratin sulfat fata de condroitin sulfat, modificind si proportia de condritin 4-sulfat fata de condroitin 6-sulfat, cu scadere concomitenta a apei. Scade sinteza de proteoglicani, scazind edemul osmotic si traficul de oxigen si nutrienti. Datorita opririi aportului de nutrienti la disc produsele de metabolism si proteinele noncolagene stagneaza in disc. Glicozilarea nonenzimatica a acestor metaboliti determina colorarea in galben a discului.