Boala pituitara si sarcina

In sarcina apar modificari hormonale majore. Glanda pituitara este una din cele mai afectate organe cu anatomie si fiziologie alterate. Glanda pituitara este marita ca rezultat al hiperplaziei lactotrope.

Datorita modificarilor fiziologice si a nivelelor ridicate hormonale, a globulinelor de legare si a hormonilor placentari, evaluarea hormonala devine mai complexa la femeile insarcinate. Drept consecinta a modificarilor hormonale fiziologice, evaluarea functiilor pituitare la gravida este diferita fata de cea din stadiul presarcina.

Adenoamele pituitare pot cauza probleme prin secretia hormonala care afecteaza mama si fatul in afara de cresterea riscului tumoral. Diagnosticul, evolutia si tratamentul bolii pituitare prezinta diferente.

Modificarile anatomice in glanda pituitara in sarcina normala

Scanarile RMN efectuate in timpul sarcinii demonstreaza o crestere gradata a volumului glandei in evolutia gestatiei, cu o crestere a greutatii finale de 660-760 mg si un volum crescut cu 30%. Aceasta marire determina o convexitate omogenna la suprafata exterioara a glandei cind este vizualizata radiologic. Glanda pituitara creste in toate dimensiunile cu 136%.

Exista rapoarte care arata aplicarea unei presiuni pe chiasma optica cu modificari ale cimpului vizual la femei cu sarcini normale. Aceste modificari regreseaza dupa nastere. In ciuda hiperplaziei celulare care apare in sarcina, formarea de tumori pituitare, mai ales prolactinoame nu creste in sarcina. Fertilitatea este frecvent afectata la femeile cu boala pituitara pre-existenta. Noile descoperiri in inducerea ovulatiei medical sau chirurgical permit instalarii sarcinii la multe dintre aceste femei.

Prolactina - prolactinoamele

Celulele lactotrope care secreta prolactina care normal constituie 20% dintre celulele pituitare la barbati si la femeile nulipare, cresc iar la sfirsitul sarcinii reprezinta 50% dintre acestea. Hiperplazia este legata de efectul direct al cresterii secretiei de estrogen. Numarul celulelor scade rapid dupa nastere, mai ales daca lactatia nu se mentine. Totusi aceasta regresie nu este completa iar hiperplazia lactotrofa este demonstrata si la 11 luni dupa nastere. Regresia completa probabil ca nu apare niciodata.

Prolactina pregateste sinii pentru lactatie. Nivelul ei creste la 5-8 saptamini de graviditate. Prolactina este produsa de decidua maternala in timpul sarcinii. Nivelul prolactinei din lichidul amniotic sunt foarte mari la sfirsitul trimestrului doi. Prolactina maternala scade repede dupa nastere atingind normalul la 1-3 saptamini postpartum la femeile care nu alapteaza. Mentinerea hiperprolactinemiei si supresia secundara a gonadotropinelor de alaptare extind amenorea postpartum si infertilitatea cu citeva luni.

prolactinomul si sarcina

Datorita efectelor stimulatorii ale sarcinii asupra lactotrofelor normale, marirea pituitarei normale poate fi asteptata. Aceasta nu inseamna neaparat ca pituitara adenomatoasa se mareste. Prolactinoamele care se maresc simptomatic in sarcina sunt rare. Simptomele sugestive pentru acestea sunt cefaleea, modificarea cimpului vizual si diabetul insipid. Riscul de marire semnificativa pentru femeile cu microprolactinom este de 1,3% iar pentru o femeie cu macroprolactinom netratat este de 23%, in timp ce un macroprolactinom care a fost tratat anterior cu chirurgie sau iradiere are un risc de 2,8% de marire clinic semnificativa.

Micsorarea unui prolactinom cu bromocriptina este asociata cu o sansa mai mica de crestere semnificativa simptomatica in sarcina dupa incetarea bromocriptinei. Un abord este de a folosi bromocriptina pentru a permite ovulatia, intrerupere cind sarcina este documentata si supravegherea pacientului pentru cresterea tumorala. O alta metoda este chirurgia presarcina transsfenoidala. Desi reduce riscul de expansiune simptomatica a adenomului nu elimina complet riscul si nici necesitatea adaugarii bromocriptinei. Mai mult, chirurgia poate introduce o noua cauza de infertilitate prin hipopituitarism. De aceea terapia medicala este tratamentul de electie.
Alaptarea la sin este sigura si nu a fost asociata cu cresterea prolactinoamelor existente.

Hipofizita limfocitara

Hipofizita limfocitara este o conditie autoimuna caracterizata de infiltrare limfocitara si distrugerea glandei pituitare conducind la diferite grade de disfunctie fiind asociata cu alte tulburari autoimune. Adenohipofizita limfocitica este mai comuna la femei si este caracterizata de disfunctie pituitara anterioara. Boala afecteaza femeile mai frecvent decit barbatii. Aproape 57% dintre femeile afectate sunt diagnosticate in timpul sarcinii sau postpartum cu predilectie pentru ultima luna de gestatie si primele doua luni postpartum. Conditia nu are efecte adverse asupra fatului sau a evolutiei sarcinii. Asocierea temporala a hipofizitei limfocitare cu sarcina nu este clarificata, dar exista o posibila explicatie.

Sarcina demasca o insuficienta pituitara latenta iar hiperplazia lactotropa contribuie la semnele de compresie cauzate de hipofizita, ambele determinind diagnosticul timpuriu in sarcina. Tratamentul consta in inlocuirea hormonilor pituitari deficienti. Chirurgia este pastrata pentru cazurile de afectare vizuala sau neurologica. Bromocriptina este folosita la pacientii hiperprolactinemici cu rezultate variate la ameliorarea cimpului vizual. Corticosteroizii pot fi folositi cum boala este autoimuna.