Bodog a cerut convocarea de urgenţă a miniştrilor UE pentru a stopa exportul paralel de medicamente

Data publicării: 20-09-2017

Ministrul Florian Bodog a cerut convocarea de urgenţă a omologilor săi din Uniunea Europeană pentru a stopa practica exportului paralel de medicamente, a informat marţi Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Ca urmare a semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piaţa românească, ministrul Sănătăţii a transmis la finalul săptămânii trecute o scrisoare omologului său din Estonia (ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE), cerând convocarea de urgenţă a Consiliului de Miniştri ai Sănătăţii pentru a identifica şi aplica soluţiile care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente, se arată în comunicatul remis AGERPRES.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a luat mai multe măsuri legale pentru a împiedica exportul unor medicamente foarte importante pentru pacienţii români, respectiv blocarea exportului de vaccinuri şi a mai multor medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate, a mai informat MS.

Totodată, ministerul subliniază nevoia unei schimbări fundamentale a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienţilor şi drepturile lor să primeze cu adevărat în faţa intereselor comerciale.

"România susţine cu toată fermitatea, prin reprezentanţii săi, modificarea substanţială a reglementărilor europene din domeniul medicamentelor. În prezent, fenomenul exportului paralel este legal, fiind subsumat principiului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar, dar efectele sale pun în pericol accesul cetăţenilor la medicamentele de care au nevoie. Ţara noastră nu va accepta ca interesul pacientului român să fie afectat de practicile comerciale care nu respectă şi nici nu reflectă, de fapt, valorile europene sau principiile morale", au arătat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 20-09-2017, Vizualizari 125
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.