Bodog: Cred că în maximum o lună va fi dezbătută legea vaccinării, zic eu, democratic

Data publicării: 06-10-2017

Legea vaccinării va fi supusă dezbaterii în maximum treizeci de zile, a declarat miercuri seara la Iaşi ministrul sănătăţii, Florian Bodog.

"Legea vaccinării este în momentul de faţă în Comisia de sănătate de la Senat, după care va merge la Comisia de sănătate de la Camera Deputaţilor. Ea îşi urmează parcursul pentru aviz de la celelalte comisii. Am încredere în colegii mei specialişti din cele două comisii că vor lua cele mai bune decizii iar dacă este cazul, vor corecta acolo unde noi am greşit. Cred că în maximum o lună va fi dezbătută, zic eu, democratic", le-a declarat Bodog jurnaliştilor.

El a ţinut să precizeze că legea vaccinării instituie obligativitatea părintelui de a participa la informare, de a fi informat şi amendează părintele care refuză să participe la şedinţele de informare cu grupurile de lucru organizate în acest sens.

"Cu toate că s-a încercat o dezinformare precum că legea vaccinării va amenda părinţii, nu este adevărat. Nu amendăm un părinte decât dacă nu participă la sesiunile de informare, însă părintele care refuză vaccinarea îşi asumă toată responsabilitatea. După cum ştiţi, vaccinarea a adus foarte multe beneficii sănătăţii publice. După cum ştim, foarte multe boli extrem de grave au fost eradicate cu ajutorul vaccinării iar acum venim să legăm toate aceste beneficii. Eu cred că trebuie să fim extrem de cerebrali în momentul în care vorbim despre vaccinare. Acesta este şi motivul pentru care, probabil că aţi văzut, nu am intrat în polemică cu cei care au încercat să facă tot felul de manifestări împotriva vaccinării. Am participat la dezbaterile publice şi îi combatem cu argumente. Nu are niciun rost să facem circ. Cred că singurii care au de câştigat din vaccinare sunt copiii noştri şi viitorul ţării noastre, sănătatea publică din România", a spus ministrul sănătăţii, care se află la Iaşi pentru a lua parte la deschiderea unui congres medical.
Sursa: Agerpres, 06-10-2017, Vizualizari 3098
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.