Borboly, despre distincţia prezidenţială acordată SJU: Pacienţii vor avea mai multă încredere în serviciile medicale

Data publicării: 19-04-2018

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, borboly Csaba, şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, au subliniat miercuri, într-o conferinţă de presă comună, că distincţia acordată unităţii sanitare de preşedintele României, Klaus Iohannis, este cu atât mai onorantă cu cât spitalul este unul modest, dar într-o continuă dezvoltare, în care se face performanţă medicală.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a apreciat, într-o conferinţă de presă, activitatea întregului colectiv din spital şi a punctat că instituţia pe care o conduce susţine în continuare dezvoltarea unităţii sanitare, astfel încât pacienţilor să li se ofere servicii medicale de calitate.

El şi-a exprimat speranţa că, după ce spitalul a primit Ordinul 'Meritul Sanitar', în grad de Comandor, din partea Preşedinţiei României, pacienţii vor avea mai multă încredere în serviciile medicale de aici, medicii şi personalul sanitar îl vor considera atractiv şi vor dori să lucreze la Miercurea Ciuc şi, de asemenea, se vor putea obţine şi banii necesari pentru continuarea investiţiilor din spital.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Konrad Judith, a punctat faptul că unitatea pe care o conduce este singura din regiune care a fost decorată cu ordinul 'Meritul Sanitar', ceea ce, în opinia sa, arată faptul că 'a fost luată în considerare perseverenţa care este caracteristică spitalului nostru, din toate punctele de vedere'.

Medicul specialist în chirurgie toracică Adrian Dobrică, coordonatorul blocului operator, a vorbit despre 'perpetua transformare' a spitalului din ultimii ani, 'unul dintre spitalele care se dezvoltă cel mai mult la nivel naţional', despre specialităţile noi apărute şi despre operaţiile performate care s-au efectuat, adăugând că distincţia primită o dedică întregului personal, de la infirmiere şi brancardieri, până la medici, toţi ajutând la creşterea calităţii actului medical.

Dr. Adrian Dobrică a amintit că cea mai înaltă distincţie medicală s-a acordat pentru activitatea de performanţă a spitalului din ultimii ani, făcând referire la faptul că aici 's-au salvat nişte cazuri efectiv la limita imposibilului, care ar face onoare oricărei clinici de pe orice planetă' şi a apreciat munca medicilor de la UPU şi ATI, în contextul în care spitalul este unul modest, de provincie.

"Diploma asta (...) decorează munca adevărată, de la UPU, de la ATI în primul rând, şi, după aia, sigur că noi, restul, suntem pălmaşi. (...) Spitalul, în ultimii ani, s-a implicat în nişte probleme foarte serioase, a fost epidemie de gripă, s-a luptat cu nişte bolnavi foarte gravi şi mulţi au scăpat şi e mare lucru pentru că nu au scăpat pentru că spitalul are condiţii de AKH Viena, au scăpat pentru că munca lor este de nepreţuit", a arătat dr. Dobrică, care a făcut parte din delegaţia care a primit distincţia acordată de preşedintele României.

La conferinţa de presă a participat şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean, Zonda Erika, aceasta amintind proiectele derulate în unii opt ani în unitatea sanitară şi subliniind faptul că această recunoaştere îndeamnă spitalul, în continuare, la creşterea calităţii serviciilor medicale.

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, marţi, mai multe instituţii medicale şi medici din Bucureşti şi din ţară, context în care a subliniat că este nevoie rapid de măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor cronice ale sistemului sanitar românesc.

În acest context, Iohannis a precizat că Centenarul Marii Uniri reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a acorda Ordinul 'Meritul Sanitar' spitalelor care împlinesc un număr semnificativ de ani de la înfiinţare, ani în care s-au remarcat prin rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical, declarându-se bucuros că această recunoaştere are loc în perioada în care se marchează şi Ziua Mondială a Sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 19-04-2018, Vizualizari 166
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.