Braşov: Campanie de donare de sânge, organizată de studenţii medicinişti
Data publicării: 20-11-2017
Vicepreşedintele (ASSM), Miron Ţigănaş, a precizat că până pe 20 noiembrie a avut loc o primă fază a campaniei, şi anume popularizarea acesteia şi informarea populaţiei, după care va avea loc donarea efectivă de sânge.
"Acum ne aflăm la faza de informare şi de popularizare a campaniei pentru ca şi braşovenii să cunoască despre ce este vorba, iar cine doreşte poate să vină să doneze. Această campanie se organizează de mai bine de şase ani şi cred că este una dintre cele mai populare activităţi pe care le organizăm semestrial. Studenţii medicinişti vor fi şi donatori şi voluntari în zilele când are loc campania de donare. Facem această campanie nu pentru că Centrul de Transfuzii Sanguine din Braşov ar fi într-o criză mare de sânge, dar este bine să existe un surplus de sânge pentru a veni şi în ajutorul altor centre din ţară", a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ASSM.
Potrivit acestuia, campania "Donează sânge, Fii erou" îşi propune să ajute la depăşirea deficitului de sânge şi preparate din sânge cu care se confruntă clinicile universitare din centrele participante la eveniment prin organizarea periodică de campanii naţionale de donare de sânge, minimum două pe an. În acelaşi timp, campania se doreşte a fi utilă în sensibilizarea şi conştientizarea tinerilor, în mod special, cu privire la importanţa actului de donare.
Campania "Donează Sânge, Fii Erou" se organizează în parteneriat cu Rotary Club Braşov Burg Transilvania şi Rotaract Club Braşov Burg Transilvania - club în formare, a mai spus Miron Ţigănaş.
Sursa: Agerpres,
20-11-2017, Vizualizari 196