Bulgaria a transmis Libiei cererea oficiala de extradare pentru cele sase cadre medicale

Data publicării: 19-07-2007

Bulgaria a transmis joi Libiei cererea oficiala de extradare a celor sase cadre medicale, dupa ce autoritatile de la Tripoli au comutat in detentie pe viata pedeapsa cu moartea pronuntata anterior impotriva lor de justitia libiana.
    Bulgaria s-a referit in cererea sa la acordul bilateral semnat cu Libia in domeniul judiciar in 1984 si ratificat in 1985, care prevede posibila extradare, a indicat procurorul general bulgar Boris Veltcev, citat de BTA.
    Anuntata pentru miercuri, cererea oficiala de extradare a fost amanata pentru joi din motive administrative, potrivit autoritatilor de la Sofia.
    Autoritatile bulgare nu se asteapta insa ca solicitarea lor sa fie urmata imediat de o decizie favorabila din partea oficialitatilor libiene. "Cu tot ceea ce s-a petrecut in Libia in cursul ultimilor ani, nu trebuie sa ne asteptam la decizii clare magice", a afirmat procurorul bulgar.
    Cinci infirmiere bulgare si un medic palestinian, care intre timp a primit cetatenie bulgara, sunt acuzati de a fi infestat cu virusul HIV, care provoaca boala Sida, unui numar de 438 de copii libieni, dintre care 56 au decedat. Ei au fost condamnati la moarte in 2002, un verdict confirmat pentru ultima data la 11 iulie a.c.. Marti, 17 iulie, pedeapsa cu moartea a fost comutata de Tripoli la inchisoare pe viata.
Sursa: Rompres, 19-07-2007, Vizualizari 405
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.