Bursa pentru 60 de romi la medicina si farmacie

Data publicării: 16-06-2008

Un numar de 60 de romi pot urma, din toamna, cursuri de licenta, master si doctorat la facultati de medicina si farmacie, dar si cursuri la colegii de asistenti medicali si moase prin intermediul programului "Bursa medicala pentru romi", a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, coordonatorul programului, Robert Matei.
El a precizat ca evaluarea se va face pe baza dosarului cu documentatie completa, care trebuie depus la centrul de resurse pentru comunitatile de romi din str. Tebei, Cluj-Napoca, pana la 30 iunie 2008.
La aceste burse pot candida studenti de etnie roma in domeniul medicinei si farmaciei in Romania la cursuri de zi, medici rezidenti de etnie roma, cursanti de etnie roma din colegiile de asistenti medicali si moase, elevi de liceu romi in an terminal.
Evaluarea se va face in doua etape de o comisie care va analiza fiecare dosar depus de candidati, avand in vedere meritele academice ale fiecarui candidat, motivatia profesionala si potentialul sau de leadership.
Prima etapa de triere va fi facuta de o comisie nationala, iar cea de-a doua va avea loc la nivel international, in octombrie, la Budapesta.
"Dorim ca studentii care beneficiaza de acest program sa se poata concentra exclusiv pe activitatea lor academica, fara a fi preocupati de gasirea unui loc de munca pentru a se putea intretine. De aceea, bursa va acoperi toate cheltuielile legate de studiu pe parcursul anului universitar, incluzand cazarea, transportul, manualele si rechizitele, taxele de participare la conferinte, seminarii si alte evenimente profesionale, abonamente la biblioteci si baze de date profesionale", a explicat Robert Matei.
Totodata, bursierii vor fi beneficiarii unui program anual de tutoriat si mentoriat derulat in colaborare cu Asociatia Medicilor Rezidenti din Romania, in care vor fi sprijiniti pentru realizarea excelentei academice si profesionale.
Cei 60 de bursieri vor participa la un program de training in advocacy, menit sa le dezvolte abilitatile personale, precum si sa le ofere noi instrumente cu ajutorul carora sa promoveze dreptul persoanelor de etnie roma, la serviciile de sanatate.
Robert Matei a spus ca aproximativ 35% dintre cei care se vor inscrie, vor opta pentru burse care ofera cursuri de licenta, masterat sau doctorat, iar un procent de 65% dintre aplicanti vor alege colegii de asistenti medicali sau moase.
Prezent la conferinta, reprezentantul Agentiei de Monitorizare a Presei, Ciprian Necula, a spus ca programul a fost creat intrucat "romii nu sunt tratati la fel in sistemul medical". "Acest program vine sa acopere un gol in sistemul medical de invatamant", a afirmat Necula.
Potrivit organizatorilor, programul este unul pilot si va fi extins daca va da rezultatele scontate.
Programul de burse medicale pentru romi "Leadership in sanatate: O generatie de profesionisti in domeniul sanatatii", este administrat de Fondul de Educatie pentru Romi, in cooperare cu Open Society Institute, si e lansat in Romania la 15 aprilie 2008. Programul se deruleaza sub auspiciile decadei romilor 2005-2015 si reprezinta o initiativa fara precedent in Europa Central si de Est.
"Burse medicale pentru romi.Leadership in sanatate: O generatie de profesionisti in domeniul sanatatii", este implementat in Romania de Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Educatiei, Agentia Nationala pentru Romi, Agentia de Monitorizare a Presei si Fondul de Educatie pentru Romi si Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi.
Sursa: Rompres, 16-06-2008, Vizualizari 929
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.