Buzău: Parchetul Militar Ploieşti, sesizat în urma unui accident în care un militar a murit, iar 3 au fost răniţi

Data publicarii: 12-07-2018

Parchetul Militar Ploieşti a fost sesizat în urma unui accident rutier petrecut miercuri seara în apropierea Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" de la Boboc, în urma căruia un militar a decedat, iar alţi trei au fost răniţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al unităţii militare, cei patru se întorceau din învoire într-un autoturism proprietate personală. Pe drumul de acces către instituţia militară, după traversarea căii ferate, la aproximativ 400 metri de poarta de acces, într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

"În urma impactului, toţi ocupanţii autoturismului au fost răniţi, cel mai grav fiind militarul aflat la volan. Cu toate eforturile depuse de echipajele medicale sosite la faţa locului, caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George, şoferul autoturismului, nu a mai putut fi salvat. Totodată, un alt militar, cu multiple traumatisme, a fost preluat, în stare stabilă, de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşt, ultimii doi militari, răniţi mai uşor, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău, unde sunt internaţi în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol", se arată în comunicat.

Sursa citată mai precizează că a fost sesizat Parchetul Militar Ploieşti de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar comandantul Şcolii Militare a numit o comisie la nivelul unităţii care va stabili circumstanţele producerii evenimentului.

Caporalul clasa a III-a Robert George Comăneci, de 33 de ani, urma Cursul de formare a subofiţerilor pe filieră directă din data de 4.09.2017, fiind angajat al MApN din anul 2009. Era necăsătorit şi nu avea copii.
Sursa: Agerpres, 12-07-2018, Vizualizari 30
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.