Croitoru Marinela - Cabinet de Psihologie

Relatia de cuplu ideala vs reala.
Cu totii avem vise frumoase si idealuri despre cum am dori sa arate relatia noastra de cuplu, in speranta si din dorinta de a ne aduce fericire, de a ne implini si a ne aduce echilibru in viata, sau poate chiar in a compensa insatisfactia in alte planuri ale vietii cum ar fi insatisfactia in cariera noastra, sau in relatia cu parintii, etc.
Intram in relatie si, de cele mai multe ori, mai devreme sau mai tarziu, dscoperim ca lucrurile nu arata deloc asa cum ne doream si visam noi sa arate, ca partenera/ul nostru nu este idealul nostru pe care ni-l imaginam si il visam cu ochii deschisi, ca, daca la inceputul relatiei era fermecatoare/or, atent/a la nevoile noastre si seducator/oare, ce sa mai, intr-un cuvant ne facea sa simtim cum ne zboara fluturasii prin stomac, cu timpul si atentia si seductia si farmecul au disparut, iar in locul lor au aparut problemele si grijile si s-a instalat treptata, treptat distantarea intima si instrainarea, impartind doar responsabilitati comune si discutii despre job, casa sau copii,etc.
Se spune ca lipsa comunicarii naste monstrii si in cazul relatiei de cuplu este la fel de valabila aceasta maxima. Odata cu indepartarea partenerilor unui cuplu in viata intima, si comunicarea se inchide si se subtiaza ca si continut autentic, ci devine mai mult formala sau de complezenta, lipsindu-i substanta. A fi prezent in cuplu si a comunica activ inseamna sa asculti ceea ce iti spune si cere partenerul, sa ai disponibilitatea si deschiderea sufleteasca sa daruiesti, sa fii tolerant si intelegator, sa fii bun cu el/ea, atent si interesat, sa iti pastrezi focusul. Iubirea are la baza atasamentul si in relatia de cuplu functionala, ca in orice alt tip de relatie functionala pe care o avem in viata: relatia cu prietena/ul cel mai bun/a, relatia cu copilul, relatia cu parintele, atasamentul se construieste in timp, prin multe acte de daruire, de bunavointa, de toleranta, de suport, de sprijin emotional si fizic. A iubi inseamna a fi prezent “trup si suflet”.
Atunci cand ne inchidem sufleteste si atasamentul si iubirea au de suferit, iar relatia incepe sa descreasca; ne dispare interesul de a face pentru celalalt, de a asculta ce are de spus, de a-i fi alaturi si a-l sprijini, de a darui, de a fi tolerant si a-l intelege, mutandu-ne atentia in alta parte, fie la noi insine si doar la nevoile noastre, devenind egoisti fie la o/un alt partener/a.
Relatia de cuplu, ca orice alt tip de relatie umana, este una in oglinda: dam ceea ce primim si primim ceea ce dam si acest fapt ne spune ca, pentru a avea o relatie autentica si functionala, trebuie sa fim prezenti si activi, trebuie sa investim timp si energie, daruire si bunatate, trebuie sa ne asumama relatia ca si parte a noastra de a contribui la calitatea ei. Dinamica relatiei de cuplu este data de ambii parteneri, ceea ce inseamna ca noi suntem singurii responsabili de calitatea relatiei, noi suntem cei care decid, putand construi sau putand distruge frumusetea relatiei.

Despartirea sau divortul.

Despartirea sau divortul nu sunt altceva decat ultima picatura a unui pahar umplut cu neglijare, inchidere si distantare intima si emotionala, a ambilor parteneri, atunci cand nici unul din ei nu a mai fost dispus “sa asculte” si “sa faca”, fugind din relatie catre el sau catre altcineva sau altceva, catre un alt partener-substitut, catre o activitate-refugiu: in munca, atentia catre copii, parinti, etc.

Ce lectii avem de invatat din despartire sau divort?

Despartirea sau divortul sunt evenimente resimtite, cel mai adesea, dureros, care ne pot lasa rani, resentimente si temeri legate de relatia de cuplu, insa, daca ne vom face o introspectie sincera, putem invata lectii pretioase despre noi ca si partener, despre partener si despre relatia de cuplu. Am putea sa rezumam asta astfel : “ A fi avut o relatie paguboasa dar plina de invataminte”.

Cum sa ne asumam ceea ce am facut gresit in relatiea de cuplu si sa evoluam, ca si partener de cuplu intr-o noua relatie?

Asa cum dinamica cuplului este data de ambii parteneri, tot asa si esecul unui cuplu este dat de ambii parteneri, ambii contribuind in bine dar si in rau la calitatea relatiei de cuplu. Metaforic vorbind este ca o minge de ping pong aruncata la perete: dai si vine inapoi. Aruncam cu sageti otravite ( care sunt vorbele grele spuse la suparare si din furie sau gesturi si acte, fapte, comportamente ce il ranesc pe celalalt ) si vor veni inapoi tot sageti otravite.
Putem sa il invinovatim doar pe partenerul nostru de cuplu si sa ii plasam lui toata responsabilitatea relatiei, ca atare a esecului relatiei, ceea ce ne va face sa ramanem cu idei distorsionate despre partenerul de cuplu, in general, si despre relatie deasemenea, si aici este cazul persoanelor care nu isi asuma nimic din esecul relatiei si care aleg singuratatea pe viata, din teama de a mai fi raniti sau putem sa ne asumam partea noastra de contributie la esecul relatiei, ceea ce am facut gresit sau pur si simplu nu am facut in relatie, maturizandu-ne si evoluand, astfel, ca si posibilitate de a fi un partener de calitate intr-o relatie viitoare. 

Psihoterapia individuala sau de cuplu poate fi un bun ajutor pentru imbunatatirea relatiei de cuplu, pentru evoluarea individuala a fiecarui partener si impreuna a celor doi, atunci cand simt ca au nevoie de ajutorul unui specialist, pentru a scurta suferinta si a face o schimbare in bine, mai repede si sigur.

Maturitatea noastrea emotionala si cognitiva se reflecta in toate planurile vietii noastre, iar in viata noastra de cuplu noi suntem designerii, noi determinam daca relatia de cuplu va fi una autentica si fericita sau nu.